A fi sau...a nu fi PERFECT / PERFECTIONIST

    Toti stim ca nu suntem si ca nu putem fi perfecti. Insa in dorinta noastra de a evolua...e normal sa ne propunem un tel..sa tindem spre perfectiune.  Si cum am putea sa ne dovedim noua sau altora ca suntem perfecti..decat incercand sa aratam perfect...sa facem lucrurile cat mai perfect..sa fie totul perfect in jurul nostru. Orice nu se incadreaza in sablonul de "PERFECT" destabilizeaza. In primul rand as incerca sa fac distinctia intre dorinta de a evolua..de a invata..de a face mai bine, acea doza de perfectonism care ne motiveaza..ne face sa devenim mai buni si acel perfectionism care ajunge sa ne zdruncine stima de sine si sa afecteze relatiile din jurul nostru. Si inainte de a-mi spune parerea..iata niste opinii ale specialistilor in legatura cu asta:

Ce inseamna perfectionismul?

Conform Societatii Canadiene de Psihologie, perfectionismul este o trasatura de personalitate multidimensionala asociata cu numeroase probleme psihologice, de relationare si de dezvoltare personala. Nu este considerata o boala, dar poate produce numeroase dificultati in viata adultilor, adolescentilor si chiar a copiilor.

Psihologul Randy O. Frost, profesor la Smith College, care a studiat peste 20 de ani problematica perfectionismului, a consemnat intr-un studiu aparut in Psychology Today urmatoarele trasaturi care ne pot face sa aflam daca suntem sau nu perfectionisti:

• Daca cineva se descurca mai bine intr-o activitate de la scoala sau serviciu, atunci ma simt de parca nu m-as descurca deloc in acea activitate."
• Alti oameni par sa isi impuna standarde mai joase decat mine.
• Parintii mei vor sa fiu cel/cea mai bun/a in orice.
• In copilarie, eram pedepsit/a daca faceam greseli.
• Risc sa raman in urma in munca mea pentru ca repet lucrurile la nesfarsit.
• Exactitatea este foarte importanta pentru mine.

De aici, cercetatorul deduce doua tipuri de comportament specific perfectionistilor:

Grija pentru greseli: perfectionistii considera ca orice eroare inseamna un esec si duce la pierderea respectului celor din jur.

Standarde foarte inalte: Nu doar ca isi stabilesc standarde foarte inalte, dar le acorda si o importanta deosebita in auto-evaluare.

O cercetare de la Universitatea Curtin din Australia a aratat o alta caracteristica a gandirii perfectioniste si anume principiul "totul sau nimic". Pe baza testarii a 251 de participanti, s-a observat ca perfectionistii tind sa aleaga raspunsuri de genul "Consider ca fie stapanesc situatia cu totul, fie nu am niciun control asupra ei" sau "consider ca fie ma inteleg foarte bine cu oamenii, fie nu ma inteleg deloc".

Paul Hewitt, un cercetator de la Universitatea British Columbia, Canada a studiat perfectionismul timp de 14 ani si a gasit ca exista 3 tipuri de perfectionisti:

Orientati catre sine: cred ca trebuie sa fie perfecti.

Orientati catre ceilalti: ceilalti trebuie sa fie perfecti, sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Perfectionisti sociali: cred ca trebuie sa fie perfecti in cazul in care cineva ii observa.

Sursa: http://www.psychologies.ro/Dezvoltare-personala/Perfectionismul-totul-sau-nimic-309626

Parerea mea, subiectiva de altfel, este ca dorinta de perfectiune e ok atat timp cat urmareste perfectarea propriei persoane..nu si schimbarea celor din jurul tau, si atat timp cat te iubesti si esti tolerant cu tine. Motivul pentru care apare perfectionismul nociv..este ca de multe ori se combina cu egoism, lipsa de incredere in sine, perfectionistii nu se pot iubi si accepta pe ei..si implicit nu ii pot iubi nici pe cei din jurul lor, nu reusesc sa fie toleranti, intelegatori.. Acest perfectionism ne impinge sa controlam oamenii si lucrurile din viata noastra, iar apoi sfarsim prin a fi plini de frustrare, pentru ca nu toate lucrurile sunt cu adevarat sub controlul nostru. Aceasta este o consecinta nefasta a perfectionusmului..incercarea de a controla incontrolabilul..pe altii. Totodata..de aici pot aparea diverse tipuri de comportamente obsesiv-compulsive. Unii perfectionisti se manifesta ca fiind obsedati de ordine si curatenie..de reguli..si vor ca tot ce fac sa fie prestabilit, programat..orice iesire din rutina, orice nouatate..ii streseaza, ii destabilizeaza..simt ca pierd controlul.

Perfectionismul se datoreaza foarte mult si celor din jurul nostru, incepand de la parinti..ce ne induc de mici ca "trebuie sa.." invatam cat mai bine (mai bine ca x-ulescu) , sa nu gresim, sa reusim in viata..si terminand cu societatea competitionala unde vedem ca "trebuie sa" facem multi bani sa avem cat mai multe lucruri, cat mai de calitate, etc.. Suntem comparati si ne comparam permanent cu altii..ce a facut X..cum arata Y(a)...fratele tau s-a descurcat mai bine..etc...uitam ca suntem diferiti si valoarea noastra nu se stabileste aplicand un numitor comun. Sub imperiul lui "trebuie" uitam usor cine suntem si ce ne dorim cu adevarat de la viata. Valoarea nostra o vedem ca fiind legata strict de actiunile noastre exterioare..de ceea ce facem, de cati bani avem. si implicit..atunci cand gresim credem ca NOI suntem problema..ca intreaga fiinta noastra a gresit cu ceva...nu comportamentul nostru sau o actiune au fost gresite sau modul de gandire prost influentat. De aceea atunci cand gresim ne simtim lipsiti de valoare..si e usor sa cadem in anxietati si depresii.

Asadar perfectionismul poate trece foarte usor granita dintre a fi o calitate sau un mare defect. Permanent nemultumiti si frustrati..nu reusim sa ne bucuram de viata, sa simtim, sa traim. Perfectionismul esta pana la urma si o expresie a FRICII din noi..teama ce de multe ori nu o constientizam. Sa avem deci CURAJUL DE A FI IMPERFECTI, sa incercam sa ne cunoastem cat mai bine..sa ne iubim si sa ne accepam asa cum suntem..caci doar asa vom deveni mai buni..mai aproape de perfectiune :)

Mi-am spus/scris parerea...insistand pe perfectionismul "negativ" sa zic asa..ale carui efecte le-am observat, dar m-ar interesa foarte mult sa aflu si parerea voatra..si mai ales care ar fi punctul in care ar trebui sa spunem "multumeste-te cu ce ai".. NU FII PERFECTIONIST!

Si o dedicatie pentru barbatii perfectionisti..cu multa dragoste :)

Slab vs. Puternic

Am mai scris ce cred eu despre notiunea de putere..am mai auzit pareri cum ca unii ar fi slabi..si altii puternici.

Vreau sa intaresc ideea ca nu exista om slab sau om puternic..toti avem puncte forte si slabiciuni..toti avem calitati si defecte..notiunile acestea prind contur doar privite dintr-un anumit unghi si pentru a te pozitiona in raport cu ceilalti. Exista doar perceptia noastra despre noi si despre ceilalti cum ca am fi slabi (pentru ca ne simtim slabi) sau ca am fi puternici. Iar perceptia noastra despre noi o transmitem implicit si altora, daca noi ne simtim puternici si altii ne vor simti puternici, daca noi ne simtim slabi..se va simti si slabiciunea noastra..si se va gasi cineva sa profite de ea pentru a-si intari propria iluzie ca e puternic. De cate ori nu ati intalnit oameni plini de calitati..dar perceputi ca fiind slabi in societate..si oameni cu o gramada de defecte..dar de temut si considerati puternici..?

Pana la urma cred ca aceasta perceptie a noastra e legata strict de increderea in sine. De aici rezulta simplu Puternic = Increzator, Optimist, Curajos, Luptator. Insa toate acestea bazandu-te pe punctele tale forte..nu pe slabiciunile altora...pentru ca altfel, in loc de puternic devii Arogant, Egoist, Temator, Rau.

Ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa fim puternici, toti parintii iti doresc ca odraslele lor sa fie puternice..apoi societatea cu spiritul ei de competitie...insa nu ni se explica si nu ni se arata cum.

Pentru a fi puternic..trebuie sa privim in noi, sa ne vedem partile bune, frumoase, calitatile, sa ne identificam punctele slabe, sa le acceptam asa cum ne acceptam limitele noastre umane, sa ne iubim asa cum suntem. Insa de cele mai multe ori nu se intampla asa, avem proriile frustrari, propriile nemultumiri si in acelasi timp dorinta de a ne simti puternici. Atunci incepem sa ne luptam cu cei din jurul nostru cu toate mijloacele posibile pentru a ne hrani orgoliu, pentru a ne imbunatati imaginea noastra despre noi. Ranim, ne folosim de slabiciunile celorlalti pentru a le dovedi si mai ales pentru a ne dovedi ca suntem mai presus decat ei..ca sa reusim sa ne simtim bine noi cu noi. Insa efectul nu poate fi decat de scurta durata..cum se intampla atunci cand tratezi doar simptomele si nu cauza..si apoi e foarte posibil sa ne simtim iarasi slabi..si iarasi ne luptam cu ceilalti..si toata viata ni se transforma intr-o lupta fara sens, intr-o dorinta de a domina, de a controla, de a avea.

Cum se observa ca la ora actuala puterea e reprezentata in primul rand de bani..oamenii alearga disperati dupa bani, case, masini, pe motiv ca ar avea nevoie, pentru zile negre, ca se le asigure copiilor un viitor mai bun, cand de fapt e doar dorinta de a se simti putenici, realizati, de a-si ascunde slabiciunile..ce nu le pot accepta.

Omul e doar o fiinta slaba care vrea sa se simta puternic. Iar daca cineva pare puternic nu inseamna ca si este..de multe ori e o masca, un mod de manifestare ce incearca sa ascunda neincrederea, teama.

VOLTAJ - I wanna be free

Se pare ca ideea libertatii apare destul de mult in muzica actuala..si asta spune ceva.
Si tocmai am aflat ca "rost" :) in latina "rost" inseamna deschidere - spatiu. Interesant..e ca atunci cand te gandesti la rost iti vine un minte un sens..un tel..un drum de urmat..de la care sa nu te abati..ceva limitat. Deschiderea, spatiul..ma duce cu gandul la libertate. Paradoxal pare..insa cred ca aici e cheia..numai ...gasindu-ti rostul in viata..chiar daca pare limitativ din punct de vedere fizic..vei gasi acea libertate interioara. Asa ca nu tocmai aiurea a spus cine a spus "sa sadesti un pom..sa faci o casa..sa cresti un copil". Aceasta expresie semnifica o implinire pe mai multe planuri..si astfel un anumit echilibru. Nu cred ca trebuie luate mot-a-mot ..cu siguranta ca se pot gasi si alte rosturi..ideea este sa nu ne simtim fara rost in haosul acesta existential . Pana la urma rostul nostru si libertatea sunt legate de ceea ce scrie pe tricoul fetei din videoclip - LOVE  :)

Dincolo de cuvinte...

Dincolo de cuvinte..sunt oameni..suflete de oameni. Comunicam..ne exprimam ganduri, trairi..ne cunoastem unii pe altii..dar cat de mult putem sa trecem..dincolo de cuvinte..?

Ne folosim de cuvinte pentru a relationa cu ceilalti, pentru a ne exprima si pentru a invata de la altii. Le putem deci folosi pentru a incerca sa ne intelegem pe noi si pe ceilalti..sau pentru a ne ascunde in spatele lor, pentru a obtine ceva, pentru a manipula.

Cuvintele..esarfe colorate care ne invaluie..uneori acoperindu-ne in mii de straturi..sa nu ne mai ghiceasca nimeni..alteori esarfe care cad spunand acesta/aceasta sunt..

Nu i-am inteles niciodata pe oamenii care folosesc cuvintele pentru a se ascunde..pentru a crea false iluzii..pentru a manipula sufletul cuiva. Ce se poate obtine decat o falsa iubire sau falsa prietenie. O iluzie. Iar iluziile se vor intoarce odata si odata impotriva lor.

In mod cert comunicarea este o necesitate. Prin comunicare transmitem informatii, argumente logice sau sentimente..iar dezvoltarea comunicarii in sfera informatiilor, cercetarilor..o poate ridica la rang de stiinta...si orientarea spre transmiterea starilor, sentimentelor o ridica la rang de arta.

Pentru mine comunicarea este in primul rand o necesitate..iar atunci cand vrei sa transmiti ceva..cred ca trebuie sa pornesti de la a avea ce transmite. A comunica doar de amorul artei ..mi se pare o forma fara fond..sa insiri vorbe goale cand nu ai nimic de spus.. Si in cazul acesta nu se va ajunge la o comunicare reala..pentru ca la un moment dat se va simti lipsa fondului.

In mod cert transmitem si ganduri si ceea ce simtim..nimeni nu le poate separa..ci doar ne orientam mai mult asupra unora sau altora. O comunicare superioara realizam tocmai din constientizarea a ceea ce e in spatele unui gand..a ceea ce a simtit persoana care a vrut sa transmita ceva..nu strict a informatiei. De aceea se pare ca femeile, mai empatice si intuitive prin natura lor..se descurca mai bine in domeniul comunicarii..cu exceptile de rigoare..bineinteles :). Si nu cred ca cei care simt mai mult decat gandesc au atins un nivel superior..ci cei care reusesc sa le imbine ..sa inteleaga ce simt. Si mai cred ca simtirea primeaza gandirii..asa ce degeaba incerci sa simti ceea ce gandesti..cand mai intelept ar fi sa intelegi ceea ce simti.

Ganduri de sfarsit de an..

Nu-mi plac sfarsiturile de nici un fel...de altfel nici nu cred in ideea de sfarsit..cred doar in transformare. Anul 2010 se va transforma in 2011..noi ne vom transforma sper, in mai buni..mai intelepti..mai toleranti..mai puternici.

Nu-mi plac bilanturile de sfarsit de an, nici planurile marete pentru anul ce-o sa vina. Degeaba ne umflam in pene cu realizarile..degeaba ne simtim frustrati pentru ce nu am reusit...important e daca am invatat ceva din experientele ce ni le-a oferit viata..si daca transformarea noastra interioara e in sens pozitiv. Nu-mi plac planurile amanuntite si mai ales nu-mi place rigiditatea.. pentru ca stiu ca oricum nu vor fi respectate..iar daca te cramponezi de ce ti-ai propus..risti sa pierzi din vedere noile date ce apar...pierzi obiectivitatea momentului si spontaneitatea. Poate cineva imi va spune ca pentru a construi o casa ai nevoie de un plan amanuntit...eu as spune ca pentru a construi in viata ai nevoie doar de o baza..o directie..un sens..imaginatie..materie..minte..  suflet si conditii prielnice.

Cred ca la fiecare trecere dintre ani mi-am formulat niste dorinte..multe chiar le-am reportat din anii precedenti :). Revelionul acesta ..o sa incerc sa-mi alung orice dorinta imi va da tarcoale..orice speranta, si imi voi indrepta gandurile cu recunostinta catre oamenii dragi pe care viata mi i-a scos in cale..care m-au ajutat din tot sufletul si mi-au transmis ganduri bune atunci cand am avut nevoie...si ma consider o norocoasa in sensul  acesta. Si ii multumesc acelui cineva..care..acolo sus..ma iubeste..mi-a daruit copii frumosi si sanatosi...si mi-a tinut familia aproape.

Va imbratisez si pe voi..dragii mei prieteni virtuali..si fie ca trecerea dintre ani sa va gaseasca voiosi si plini de ganduri bune. La multi ani fericiti!

Barbatul si Femeia

Gingas sufletul lui
de neinteles este.
Umbra unei frunze o tine in brate,
frunza nu, frunza nu.
Fuga unui iepure o tine pe camp,
iepurele nu, iepurele nu
Foame ii e de ce n-au mancat altii, -
¬frig ii e
tot timpul de alte stele
Animal indirect, lumina pentru orbi, -
¬gingasului se vadeste,
prin baltoaca de sange
Nu naste ci viseaza, ¬-
nu doarme ci tine in mana arma ! Neputand sa piarda nimic
el pierde totul !
moare numai omorand.
Inventeaza puterea din absenta.
Lumina in sine insusi.
Ochi scobiti cu degetul si scursi obraji,
ud al luminii, ¬-
neputand sa tii un copil in pantec
taierea gatului in chip de sabie
o tii ingropata in pamantul de razboi al nimanuia
Ce poti sa pierzi tu, -¬
nascut pentru pierdere totul iti este destinat pierderii
Animal indirect
sufletul tau gingas nimanuia
de trebuinta este Baga mana in pamant si scoate
sabia iar nu samanta !
in singuratatea lui A
nu-l indrazni pe 1 Animal indirect
lasa-te sus.

Am gasit pe blogul pandhorei poezia "A pierde tot ce se poate pierde" Nichita Stanescu....si mi-am reamintit-o cu drag..recitata de cineva la televizor..mai ales cuvintele acelea ce se repetau ca un ecou...frunza nu..frunza nu..Asta ca sa vedeti cum functioneaza memoria unei femei..imi amintesc idei..stari..emotii..iar date concrete, nume, mai greu :). Ciudat e ca in schimb tin tare bine minte cifrele...gasesc conexiuni, logica..deci cred ca am si ceva minte de barbat.

Pana la urma m-am hotarat sa mai scormonesc..idei legate de diferentele dintre barbati si femei...ca tot ne invartim in jurul lor...pe blog.. in viata reala.

Barbatul si femeia...atat de diferiti..si totusi..asemanatori. In incercarea de a ne intelege unii pe altii..ne lovim deseori de diferente si bariere si facem generalizari de genul "barbatii sunt ..asa", "femeile pe dincolo" ce sa te astepti "doar e barbat" "doar e femeie". Cat de obiective sau subiective sunt aceste aprecieri pana la urma? Ne ajuta sa intelegem sau ne creaza prejudecati?

Daca pornim de la ideea ca doar sexul ne diferentiaza..in rest suntem la fel, te astepti ca in anumite situatii celalalt sa reactioneze ca tine..si clar vei fi dezamagit. Iar daca pornesti de la ideea "barbatii sunt asa..fac asa.." "treaba de barbat" si "treaba de femeie", din nou asteptarile tale sunt deja formate ..il determini si pe celalalt sa actioneze ca atare..si daca nu se incadreaza cumva in "sablon"..iarasi nu e bine, asteptarile nefiindu-ti confirmate. Si..ca de obicei..adevarul se afla undeva pe la mijloc :).

Pe langa diferentele fizice..in mod clar exista diferente in modul de manifestare si exprimare al fiecaruia gen. Insa a incerca sa faci din asta o delimitare si o incadrare in tipare..mi se pare din start sortit esecului..pentru ca tot timpul vei gasi contraexemple care sa infirme tiparele. De multe ori ...in aprecieri de genul .."asta e caracteristic barbatilor"  sau "asta e caracteristic femeilor''.. am simtit ca ma incadrez in tabara opusa ( a barbatilor). Aprecierile de genul acesta sunt de cele mai multe ori sunt subiective..pentru ca pornesc de la parerea noastra despre noi..si de la tiparul care ne-a fost prezentat ca ar reprezenta femeia sau barbatul. Parerea mea e ca ...pornind de la anumite diferente biologice, hormonale, ale structurii creierului  (de care am tot auzit in ultimul timp)..s-a extins diferentierea sub mai multe aspecte, ceea ce a dus la o denaturare a perceptiei. A venit societatea, religia..sa amplifice diferentierea si sa atribuie roluri "femeia trebuie sa.." "barbatul trebuie sa.." Apoi a venit feminismul de multe ori prost inteles, cu dorinta de egalizare si uniformizare..trecandu-se in alta extrema si  pierzandu-se farmecul contopirii diferentelor prin iubire.

Pana la urma ..e greu sa ne dam seama ..in ce masura feminitatea sau masculinitatea noastra provine din diferentieri biologice sau este rodul asteptarilor celor din jurul nostru :parinti, anturaj, sot sau sotie. pentru ca se stie...inca de mici..ne asteptam ca fetele sa se comporte intr-un anume fel si baietii in altul..si ii incurajam in sensul asta..apoi vin sotii..sotiile ..care vor sa ne transforme dupa idealul lor...iar sub influenta acestor asteptari de multe ori e greu sa ne mai dam seama cine suntem de fapt.

 Daca as incepe sa spun eu ..cum sunt barbatii si cum sunt femeile..cu siguranta m-as gandi in primul rand la mine..ca femeie...si la barbatul meu...iar descrierea nu s-ar incadra foarte bine in nici o teorie..si ar fi diferita de a altora. Desi se spune ca barbatii sunt mai agresivi, rationali..au tendinta de a domina, vad cupluri unde rolurile sunt inversate. Se spune ca femeile iubesc si barbatii fac sex...eu zic ca toti iubim...( nu in aceiasi masura..fiecare dupa cat poate)..insa avem moduri diferite de a o manifesta..barbatii se manifeste mai mult prin fapte, actiuni, femeile prin comunicare verbala, tandrete, empatie.

De ce ne simtim atrasi de anumite persoane..instinctiv..s-au emis iarsi multe ipoteze. Unele merg pe teoria complementaritatii, pornind de la mitul androginului..altele spun ca "cine se aseamana se aduna". Eu cred in ideea cautarii echilibrului in noi insine..pornind de la premisa ca fiecare avem caracteristici specifice celuilalt sex..iar atunci cand balanta inclina mai mult spre caracteristicile corespunzatoare unui gen, avem tendinta de a ne simti atrasi de cineva opus..iar cand balanta e mai echilibrata suntem atrasi de persoane care le simtim asemanatoare. Iar in cadrul unui cuplu..farmecul consta in a invata unul de la altul..in a te modela de bunavoie prin iubire..tot din tendinta de a atinge un echilibru.

Am gasit pe http://www.e-psiho.ro/barbatii-si-femeile-diferente idei interesante privind aceste diferentieri ce pornesc de la conexiunile creierului, dar cu exceptiile de rigoare exprimate in procente importante la sfarsitul studiului :)

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca unele diferente fundamentale intre femei si barbati sunt biologice.

A iesit la iveala faptul ca nu numai creierul barbatilor este diferit de cel al femeilor, ci si modul in care il folosesc. Femeile au conexiuni mai ample si interactii mult mai frecvente intre cele doua emisfere. Acest lucru determina abilitatea femeilor de a comunica mai usor si intuitia.  Barbatii, pe de alta parte, au o separare mai mare intre cele doua emisfere, fapt ce explica  priceperea in rationamentul abstract si inteligenta vizual-spatiala.  Poetul Robert Bly descrie creierul feminin ca o “super-autostrada de conexiuni”, in timp ce creierul barbatilor este asemanat cu “un mic drum de tara deviat”.

Obiceiurile diferite ale barbatilor si femeilor se explica prin rolurile diferite pe care le-au avut in procesul evolutiv. Desi conditiile de viata s-au schimbat semnificativ, atat barbatii cat si femeile tind sa urmeze programele lor biologice.

Barbatii tind sa pastreze o directie ferma- sa urmareasca tinta, sa o prinda si sa gaseasca drumul inapoi acasa. Femeile, pe de alta parte,  au o mai buna viziune periferica ce le ajuta sa observe ce se intampla in jurul casei, sa depisteze un pericol ce pandeste familia, sa sesizeze schimbari in comportamentul si aspectul copiilor. Creierul barbatului este programat sa vaneze, fapt ce explica intr-o oarecare masura viziunea lor restransa, in timp ce creierul femeii este capabil sa descifreze o arie mai ampla de informatie.

In momentul in care intra intr-o camera, barbatii cauta mai intai iesirea, estimand o posibila amenintare si moduri de a scapa, in timp ce femeile acorda atentie chipurilor invitatilor pentru a afla cine sunt si cum se simt. Barbatii sunt capabili sa retina informatia si sa o arhiveze. Femeile au tendinta de a re-analiza informatia iarasi si iarasi….Singurul lor mod de a nu se mai gandi la o problema este sa discute despre ea. Atunci cand o femeie impartaseste problemele cu un barbat, nu asteapta de la el o solutie- are doar nevoie sa fie ascultata.

Barbatii prefera sunetele stridente, strangerile de mana puternice si culoarea rosie. Se pricep foarte bine la rezolvarea problemelor tehnice. Femeile au un auz mai fin, folosesc mai multe cuvinte atunci cand vor sa exprime un lucru si se descurca la indeplinirea sarcinilor independente.

Bazandu-se pe diferente biologic explicate,  s-au  stabilit urmatoarele distinctii psihologice:

- barbatii percep o situatie ca un intreg si gandesc global / femeile gandesc local, bazandu-se pe nuante si detalii

- barbatii construiesc si creeaza; isi asuma riscuri si experimenteaza / femeile selecteaza cele mai valoroase cunostiinte si le paseaza generatiilor urmatoare

- barbatii sunt mai independenti in ganduri si actiuni / femeile sunt dispuse sa urmeze sugestiile propuse de ceilalti

- aprecierea de sine a femeilor este mai scazuta decat a barbatilor; femeile au tendinta de a se critica mai mult, in timp ce barbatii sunt satisfacuti de propriile performante

- barbatii si femeile au surse diferite de a obtine satisfactie; pentru barbati primeaza cariera si prosperitatea / pentru femei familia si copiii

- barbatii simt o nevoie pronuntata de a-si atinge scopurile / femeile pun pe primul loc relatiile interumane

- barbatii se imbolnavesc de doua ori mai des ca femeile, desi acestea tind se fie mai preocupate de sanatatea lor

- femeile indura durerea si munca monotona mai bine decat barbatii

Toate cele de mai sus devin inca mai confuze daca luam in considerare faptul ca 15 – 20% dintre barbati au un creier tipic feminin, si aproximativ 10 % dintre femei au un creier tipic masculin, ceea ce inseamna ca un anume procentaj dintre femei si barbati sunt partial programati sa aiba comportamentul si modul de a gandi al sexului opus…

Si pentru ca e un subiect ce merita dezbatut..va astept si pe Duelul Mintilor la o frumoasa "lupta" :)

Despre fericire

   
O dezbatere pe Duelul Mintilor..mi-a adus aminte de un cantec ce-l fredonam cu ani in urma... versurile lui exprimand oarecum si ideea mea despre fericire...


 

Fericirea mea acum a capatat mai multe chipuri..priviri inocente de copil,..un "te iubesc, mami" atat de sincer si firesc ..oameni dragi, suflete minunate ce le-am simtit aproape cand aveam nevoie.

Sa vorbim de fericire..sa vorbim de iubire..dar pot oare vorbele sa spuna prea multe? Pentru ca acestea sunt stari ..se simt..se traiesc...nu dureaza decat fractiuni de secunda..in momentul in care ai inceput sa gandesti..isi iau zborul. Dar noi le vrem inapoi..si apoi ne gandim cum sa ajungem la ele....alergam dupa fericire..si, cu cat alergam mai repede cu atat se indeparteaza mai tare. Pentru ca fericirea e de fapt in noi. Ne legam fericirea de anumite teluri..dorinte ..ambitii..de a avea..de a obtine ceva..de a astepta ceva de la cineva. Si atunci ajungem sa credem ca fericirea e de fapt o himera..o fata morgana dupa care alergam in zadar. Asteptam poate o fericire euforica dar ceea ce avem mai mult nevoie e acea stare de multumire..sa fim impacati cu noi insine.
Spuneam ca intr-adevar uitam sa fim fericiti..si daca te uiti pe strada vezi figuri triste, macinate de griji, incrancenate sau deprimate..ici colo cate o masca gen "agent de vanzare", iar fericirea autentica o mai gasesti doar in ochii de copil..pe masura ce cresc insa si acestia se molipsesc de nefericirea parintilor adulti.  Fericirea o asociem gresit cu a avea, nu cred ca suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate..sau invers...suntem fericiti cand avem ceea ce ne dorim cu adevarat noi..nu cand avem ceea ce ni se induce ca ne-ar face fericiti: bani, putere..Suntem nefericiti pentru ca ne lasam "dusi de val" ..in loc sa ne descoperim pe noi insine. Si chiar avem noroc cu astia mici (eu una sunt o mare norocoasa)..sa nu uitam ce e fericirea, sa ne amintim cum e sa te bucuri din lucruri marunte. Societatea actuala ne-a vandut retete false de fericire, ambalate in reclame atragatoare..si ne-au facut sa uitam esenta. Nu faptul ca avem mai multe ne face nefericiti..ci faptul ca ne imaginam gresit ca a avea e sinonim cu a fi fericit..si atunci ne dorim tot mai mult. Fericirea consta in a simti..a fi..a trai clipa. Fericirea nu poate fi o stare permanenta..alterneaza cu nemultumiri..cu dorinte..dar daca o iei intr-o directie gresita..adica te indepartezi de tine..gasesti tot mai greu acele stari de fericire. Diferiti fiind..nu ne multumesc aceleasi lucruri..dar cred ca pana la urma puterea de a iubi, de a darui, recunostinta pentru ceea ce primim..sunt strans legate de fericire.

Ranile care dor....

Lorelei a deschis cu ceva timp in urma pe blogul sau o discutie privind vulnerabilitatile si  reactiile care le avem in confruntarile cu altii..cand ne simtim atacati , ofensati, raniti. Si spunea ca atunci, de fapt, ii lasam pe altii sa ne atinga "calcaiul lui Ahile" si sa deschida rani vechi...si ca intotdeauna problema e la noi. Sunt de aceiasi parere in ce priveste vulnerabilitatea care exista in fiecare si faptul ca noi ne lasam raniti..si de multe ori interpretam gresit datorita unor puncte mai slabe ale noastre..sau a unor probleme mai vechi, de cele mai multe ori din copilarie. E probabil acea memorie afectiva..daca ceva sau cineva ti-a facut o data rau, cand auzi sau intalnesti ceva asemanator, anticipezi, te pregatesti de atac sau chiar ataci fara sa fii atacat. E foarte clar ca datorita faptului ca ne lasam raniti..cauza tine in primul rand de noi..insa tin sa precizez ca nu e intotdeauna vorba de o problema a noastra...poate fi doar sensibilitate la rautatea altora.  Si asa se intampla cu oamenii de care suntem legati afectiv.

Spuneam atunci intr-un comentariu ...ca atunci cand iubesti ... rana care ti-o face ce-l pe care-l iubesti e de fapt rana lui...care te doare pe tine!...adica ignoranta, nepasare, neiubirea..cu sau fara buna stiinta. Intr-o relatie de iubire ar trebui sa primeze sentimentele, iar atunci cand unul cauta sa dovedeasca ceva, sa arate ca are dreptate si pune asta mai presus de iubire..e de fapt o problema a lui, "buba" lui care e normal sa te raneasca atat timp cat esti implicat afectiv. Si este si problema ta pentru ca astepti altceva de la el si l-ai apreciat gresit. De fapt cele mai multe neintelegeri provin din asta, ca noi asteptam ca ceilalti sa reactioneze ca si noi. Iar manifestarile violente sunt mult mai usor asimilate decat blandetea, daca vedem asta in jurul nostru avem tendinta de a ne transforma si noi si de a raspunde cu aceiasi moneda.
   

Adevaratele rani acestea sunt:  orgoliul, invidia, rautatea, ignoranta. Oamenii care se simt atacati foarte usor in discutii, de catre oricine, de cele mai multe ori le este zgandarit orgoliul, preabuna parere despre ei, sau increderea in sine. Si automat..cand te simti atacat, cea mai la indemana reactie este sa ataci la randul tau, sa ranesti, sa atingi puncte sensibile ale celuilalt. Vulnerabilitatile celuilalt mai sunt exploatate de multe ori si in scopul de a manipula. Insa in relatiile afective..succesul sau adevaratul castig nu poate fi obtinut asa.  

Ne putem noi imbraca in armuri de sus pana jos..sa devenim invulnerabili, sa nu ne mai atace nimeni? Daca am putea, nu am mai fi oameni atunci. Daca nu am putea simti durerea noastra si a celor de langa noi nu am fi capabili sa simtim nici iubire. Ce facem noi de cele mai multe ori?..fugim de durere, ne  este teama sa nu fim raniti, construim prea multe cetati si ziduri in jurul inimii noastre...si apoi ne miram ca iubirea nu ne mai gaseste.  Bineinteles ca nu e bine nici sa te lasi ranit si sa te incarci cu problemele celor din jurul tau...dar e foarte important sa iti dai seama de unde vine durerea, adevaratele cauze, si sa iti gasesti apoi resursele de fericire. Oricat am incerca nu putem deveni perfecti..nici sa fim izvor nesecat de iubire, nici invulnerabili si neclintiti ca stanca. Punctele noastre slabe, acolo unde putem fi raniti, "bubele", trebuie in primul rand sa le cunoastem si sa le acceptam pentru a le putea vindeca. Iar cand ne dor..sa acceptam durerea, sa ne contopim cu ea, pentru a o absorbi, pentru a o transforma, nu sa fugim.  


Cred ca aici se face de multe ori confuzia, cand se considera "rana", sensibilitatea, sufletul, viata. Asta ne sunt date pentru a trai si simti, iar pentru a distinge ce ne face bine de ce ne face rau, ne-a fost data mintea.

Datorita faptului ca cel mai usor ne ranesc persoanele de care suntem legati afectiv..avem tendinta de a considera sensibilitatea si iubirea ca un punct slab, vulnerabil. De cate ori nu am spus si eu...cand m-a durut..fiind o sensibiloasa de felul meu :)...de ce a trebuit sa fiu asa..de ce nu m-a facut mama mai insensibila (mai nesimtita zic eu de fapt, sa ma doara in cot de toate :)) Dar sincer nu as vrea sa fiu asa..pentru ca atunci nu as reusi nici sa ma bucur din motive pe care pe altii ii lasa reci. Si nici nu as putea sa fiu altfel decat sunt. Iar atunci cand reusesc sa ranesc pe cineva drag, intr-o lupta a orgoliilor (pentru ca nu duc nici eu lipsa sau ma  molipsesc uneori de la altii)..ma trezesc ca tot pe mine ma doare.
 

Pentru a nu mai simti durerea, nu anestezia permanenta e solutia  (desi  in cazuri de criza acuta e salvatoare..si organismul chiar asa reactioneaza)..ci cautarea si intelegerea cauzelor, a motivelor ce duc la durere. Pentru ca apoi sa te poti detasa de ele.

Si o sa inchei cu un citat pe care l-am citit mai demult pe un blog Simturile originare si care mi-a placut foarte mult..si se potriveste cu postarea:

"Banuiesc ca Viata a privit si a vazut in lumea din preajma ei - intaia oara - printr-o rana. Originar, toate simturile trebuie sa fie - rani permanentizate..."

 Iar melodia mi-a venit pur si simplu in minte...e cunoscuta mai mult in alta interpretare:


 

 



 

Noi si singuratatea din noi

Fiecare om isi are propria singuratate. Dar nu vreau sa vorbesc despre singuratatea fizica..provenita din izolare..ci despre acea singuratate din noi...care o putem simti chiar inconjurati fiind de colegi , prieteni, familie...si in acest caz o resimti chiar mai apasatoare, singuratate ce vine din faptul ca nu te simti inteles, apreciat, iubit, nu te gasesti pe aceiasi  frecventa si nu reusesti sa comunici cu cei din jurul tau. Sau se intampla sa fii chiar singur..in mijlocul naturii, pe malul unei mari sau in varful unui munte..si sa te simti una cu natura..sa nu simti nici o urma de siguratate.

Relatia de cuplu - libertate in doi?!

Continuand ideile mele despre viata in doi, despre care am scris intr-o postare mai veche Relatia de cuplu, incerc sa propun spre dezbatere un subiect delicat: cat de liber esti sau vrei sa fii intr-o relatie. E casnicia o colivie de aur? Poti sa te simti liber si sa fii casatorit in acelasi timp? Senzatia de libertate e strans legata de aceea de fericire. Poti fi fericit daca te simti incatusat?
    Dar mai intai trebuie sa pornim de la ideea cat de liber iti doresti sa fii. Te indragostesti, iar dragostea presupune daruire, daruire totala, iar atunci cand simti asta nu-ti doresti decat sa apartii cu totul celuilalt. In momentul acela nu-ti mai doresti nici un pic de libertate, spui iubitul (a) meu (mea), sufletul si trupul iti apartine  pune-mi catuse :) . Acum nu vreau sa sugerez scenarii sado-masochiste, vreau doar sa descriu starea de euforie pe care ti-o da dragostea la un moment dat. Insa aceasta stare nu poate dura la infinit, iar la un moment dat fluturasii din stomac dispar..si catusele incep sa te incomodeze. Realizezi ca de fapt ai nevoie si de un spatiu personal..unii de mai mult, altii de mai putin. Sau se poate intampla sa pornesti la drum de la inceput cu o imagine clara despre ceea ce vrei intr-o relatie.

Ratiune si Sentiment

    Aceste doua notiuni care ne guverneaza viata si intre cale pendulam zi de zi. In multe aspecte ale vietii observ ca ajungem la aceasi dilema..ne lasam condusi de ratiune sau de sentimente..cum e mai bine? Am mai scris despre modul in care luam decizii in Despre cum alegem, iar recent s-a mai dezbatut pe Duelul Mintilor, si cu ocazia asta am simtit nevoia sa imi clarific si adun ideile intr-o postare.
     Se spune ca femeile in general se lasa conduse mai mult de ceea ce "simt", sunt mai intuitive. "A simti" e tot o forma de cunoastere, de multe ori mai autentica si mai profunda decat "a sti". Insa trebuie pusa cumva in acord cu ceea ce "sti" altfel poate fi interpretata eronat. Barbatii cad de multe ori in cealalta extrema, a rationalului, "ei stiu!!" si ignora ceea ce simt, astfel pierzand o mare parte din informatii. Tot ceea ce simti are o anumita cauza. Gresala pe care o facem e ca atunci cand ceea ce simti nu e in concordanta cu ratiunea, sa tragem concluzii pripite, femeile bazandu-se pe ceea ce simt, iar barbatii pe ceea ce gandesc. E important insa sa ne dam seama de ceea ce simtim, neinfluentati de prejudecati, de opinia generala, de ceea ce am fost invatati sau ne-a fost indus ca trebuie sa simtim. Iar atunci cand simti si stii, cunosti cu adevarat, daca lipseste un element cunoasterea e incompleta.   Eu am asociat "a simti" cu intuitia, ceea ce cuprinde mult mai mult decat instinctele, care sunt date de caracteristicile noastre fizice. Hormonii sunt si ei tot ai nostri, dar ceea ce simtim nu se reduce doar la hormoni (chiar daca sunt cazuri in ai zice ca poti sa pui un semn de egalitate:) ). Contactul cu realitatea ce ne inconjoara se realizeaza prin simturi, senzatii, apoi cu ajutorul ratiunii percepem,interpretam , facem asocieri. Ratiunea se foloseste de lucruri palpabile, tangibile, insa nu tot ceea ce simtim putem explica cu ajutorul ratiunii. Intuitia accepta si necunoscutul, nu se bazeaza doar pe ceea ce simti la nivel fizic..ci si pe sentimente, care nu sunt tangibile insa vedem efectele si e mai greu sa ni le explicam din punct de vedere rational. Unii spun ca ar fi reactii chimice.
     La fel ca temperamentul nostru, si inclinatia spre un mod sau altul de a privi lucrurile tine in primul rand de felul nostru de a fi , de ereditate, ne nastem cu anumite predispozitii, insa cu trecerea timpului datorita factorilor externi ne putem schimba. Sunt tipuri de personalitate determinate de inclinatia noastra predominanta, pentru ca la fiecare din noi coexista toate tipurile, insa in diferite proportii. 
     Rationalul, pragmaticul, este o persoana care ia decizii bazandu-se mai mult pe ratiune, gandire iar sentimentalul ia decizii bazandu-se mai mult pe emotii, sentimente. Cu ratiune toti suntem inzestrati, cu sentimente de asemenea, doar ca valorile care stau la baza deciziilor noastre difera, pentru rational conteaza mai mult logica, ratiunea, faptele, pentru sentimental e mai importanta armonia, empatia. . Apoi e alta clasificare, aceea ca fiind senzorial sau intuitiv. Senzorialii se bazeaza pe cele 5 simturi, pe perceptie, pe concret, pe practic, traiesc in prezent. intuitivi cauta mai departe intelesuri, sensuri, fac asociatii..incearca sa vada dincolo de realitatea imediata, sunt orientati spre viitor. As spune ca noi astia, ce stam sa despicam firul in 4 pe bloguri suntem predominant intuitivi. Un senzorial "pur", nu sta sa descifreze sensurile dragostei, doar face dragoste. In evolutia noastra eu zic ca ne dezvoltam atat capacitatile senzoriale cat si cele intuitive, si se poate intampla ca cineva care a foat predominant senzorial sa devina cu timpul mai inclinat spre intuitiv. Instinctul tine de cele 5 simturi, de senzorial, de hormoni, de caracteristicile fizice. Intuitia se bazeaza pe instinct, pe ratiune si e undeva deasupra acestora..in subconstient as zice.
     Spuneam ca barbatii sunt mai rationali, in sensul ca deciziile lor se bazeaza mai mult pe gandire, logica, iar femeile mai sentimentale , deciziile lor fiind influetate mai mult de stari emotionale, empatie. In ce priveste intuitiv-senzorial nu indraznesc sa fac o apreciere obiectiva, senzorialul as zice e mai inclinat catre latura materiala. Asadar barbatii, care tind sa fie mai rationali, pot fi senzoriali sau intuitivi, iar femeile care sunt mai sentimentale, pot fi la randul lor senzoriale sau intuitive. Si de aici se disting multe nuante. Iar in ce priveste deciziile cred ca gresim atunci cand luam decizii contrar felului nostru de a fi. Sunt situatii in care, daca urmaresti rezultate materiale, sunt indicate deciziile rationale, pe cand daca iti doresti dragoste, armonie, deciziile tale trebuie sa tina cont de sentimente.
    N este greu sa intelegem pe cei diferiri de noi, daca pentru noi e mai importanta armonia, empatia, greu intelegem cum altii prefera sa castige cu orice pret, sau invers. Sau femei care urmaresc interesul material poate asta isi doresc si numai asa sunt multumite, si vor primi la randul lor bani si lucruri, nu dragoste. Mai tragic e cand de fapt nu asta isi doresc. Poate de multe ori nu ne cunostem si suntem influentati de cei din jur si in primul rand de educatie. De exemplu, "rationalii" sunt considerati in general puternici, iar "sentimentalii" slabi. Poate de aceea e o tendinta de dezvoltare a rationalismului. Inca de mici baietii sunt invatati sa nu planga, pentru ca sunt baieti si ei trebuie sa fie puternici, a-ti arata sentimentele fiind o dovada de slabiciune.Eu cred ca esti slab de fapt cand nu ai curajul sa iti asumi si sa recunosti ceea ce simti, cand incerci sa te ascunzi dupa o masca a rationalului. Si pana la urma aste se poate intoarce chiar impotriva ta..te trezesti la un moment dat ca esti departe de tine.
    Pentru o cunoastere reala, autentica, avem nevoie si de sentimente, emotii si de ratiune si de o armonizare a celor doua. Cunosti intr-adevar atunci cand stii si simti. Insa cum faci asta, controlandu-ti sentimentele cu ajutorul ratiunii, sau luandu-le ca pe un dat si cautand sa le intelegi. Poti sa iti gestionezi intr-adevar emotiile? Eu as zice ca poti controla doar manifestarea, exteriorizarea lor, si ele se vor tranforma poate..dar nu vor disparea. Emotiile le vad ca un rau ..daca ii pui stavile isi va modifica cursul..sau sau se va acumula si se va revarsa apoi cu o forta mai mare, dar nu-l poti opri. poti intr-adevar sa-ti controlezi reactiile exterioare si sa nu te lasi condus de emotii, dar astfel emotiile nu vor disparea. E mai intelept sa ne intelegem si asumam sentimentele si emotiile, decat sa luptam impotriva lor, sa le punem stavila. 

Leapsa cu definitii

Nu stiu cum se face, dar tetris imi paseaza exact lepsele care imi plac (am vazut pe bloguri si lepse pe care nu cred ca le-as face), asa ca raspund si de aceasta data cu bucurie (desi cu o oarecare intarziere e drept).  Iar leapsa aceasta o gasesc mai deosebita si orginala, in sensul ca are o singura regula si iti da libertatea de a vorbi despre ce vrei tu, iar cum eu nu ma impac cu prea multe reguli, e tocmai pe gustul meu. Si poate tocmai de aceea nu e asa usoara, regulile te mai scapa de efortul de a lua anumite decizii, de a gandi, de a alege, iar libertatea te poate pune in mare incurcatura. Asa ca mi-am propus sa astept o zi cu inspiratie sa o fac. Cu inspiratie poetica... Asteptam muza...Si trece o zi, doua...saptamani...dar muza nici gand sa apara. Am pierdut-o?..Am avut-o vreodata?.. Am zarit-o in treacat in anii adolescentei..ivita probabil din naivitatea acelor ani, din cartile pe care le citeam, din vise si emotii. Insa m-am indepartat de ea.. sau ea de mine.. Cu toate acestea, m-am hotarat sa incerc niste definitii, si poate.. cu timpul.. o sa ma simt mai inspirata si o sa revin la leapsa asta.
   
  "Regula jocului e clară, dai o definiție, apoi alegi un cuvânt din definiția ta și mergi mai departe!"

Pornesc de la ultima definitie a lui tetris: 

"Ce sunt luptele? Nebuniile inutile in care ne aruncam zilnic, fiindca nu vedem ce este cu adevarat important.

Ce inseamna a vedea?"

A vedea - a fi sensibil la caldura culorilor si la conturul formelor, apoi a distinge nuante, armonii, dizarmonii, a le asocia cu ganduri si sentimente.

Ce e culoarea?

Culoarea - imbinarea dintre lumina si materie, raze de soare filtrate prin stropi de apa ce imbratiseaza fiecare particica din acest pamant.

Ce e lumina?

Lumina - fotoni treziti din umbra intunericului, atrasi intr-un dans ametitor spre soare.

Ce e umbra?

Umbra - o stare intemediara dintre lumina si intuneric...tot ceea ce vedem noi de fapt sunt umbre de diferite densitati.

Ce e intunericul?

Intunericul - nu stim ce e pentru ca nu-l putem vedea..dar fara el ar exista oare lumina? 

Ce inseamna a vedea?
 
Si asa mi-am amintit o poezie de-a lui Lucian Blaga:

 

---

Lumina raiului

Spre soare râd!
Eu nu-mi am inima în cap,
nici creieri n-am în inimă.
Sunt beat de lume şi-s pagân!
Dar oare ar rodi-n ogorul meu
atâta râs făr'de căldura raului?
Şi-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri şi mă-ntreb:
De unde-şi are raiul -
lumina? - Ştiu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!

---

Leapsa aceasta o dau mai departe tuturor celor carora le va face placere sa raspunda la ea, si indraznesc sa sper ca printre ei vor fi lolita, rontziki, DoarEu, shakuka, pheideas, saturnianul.


Interesanta leapsa, simpla sau complicata, dupa cum vrea fiecare. Ca si in viata la urma urmei, pornesti de la un context dat, apoi alegi ceva ce iti place, cu care te identifici, iar de acolo construiesti mai departe. Sunt alegerile tale..care vor determina alte alegeri. Poti sa-ti trasezi o directie, dar nu stii daca o vei respecta, acum alegi ceva...ceea ce ai ales da nastere la idei, situatii noi, care nu stii dinainte cum te vor influenata si ce vei alege in continuare. Si putem alege cai simple, cu rezultat previzibil, sau mai intortocheate, pline de surprize si neprevazut. De noi depinde.

Despre democratie

20 de ani de democratie. E mult...e putin…cert este ca mai avem multe de invatat. Si ca poate am inceput sa uitam. Acum 20 de ani scapam de tiranie..si cred ca deja am inceput sa uitam ce inseamna tirania. Am castigat o anumita libertate...si inca n-am reusit sa invatam sa o folosim. Traim bune si rele, insa nu stiu cum se face ca raul e intotdeauna mai vizibil. Denigram, ne plangem de clasa politica, de situatia economica…cu greu mai gasim ceva bun si frumos in toate astea. E normal sa tindem spre mai bine…dar o putem face intr-un mod pozitiv, implicandu-ne, cautand sa facem ceva bun…nu doar blamand.

Cel mai frumos lucru pe care ni l-a oferit democratia este libertatea de informare si libertatea de exprimare. E un lucru cu care ne-am obisnuit si care poate nu-l mai apreciem. Ca odata cu democratia am importat si aspectele ei negative si am permis dezvoltarea unor metehne ale societatii noastra e iarasi foarte adevarat.
Democratia, pe langa cadrul legislativ si institutional, mai are nevoie de oameni care sa inteleaga si sa participe la formarea democrartiei. Ori asta e cel mai greu la noi…sa-i inveti pe oameni sa se comporte ca atare.

Nu o sa insist pera mult pe teoria democratiei, s-a vorbit si se vorbeste mult de asta, insa as vrea sa amintesc cateva idei care le-am gasit simplu si clar exprimate in cartea lui Alexis de Tocqueville “Despre democraţie în America”...pe care am citit-o cu vreo 10 ani in urma...si care imi vin in minte cand e vorba de democratie sau de alegeri.

Una ar fi aceea ca o premisa a democratiei este “egalitatea de conditii” asigurarea egalitatii de sanse precum si egalitatea in drepturi. Aceasta egalitate de conditii a fost mai aproape de realitatea din America de acum 200 de ani, insa .. in statele cu un trecut dictatorial..greu de ajuns la asa ceva. Chiar daca s-au introdus conditiile legislative specifice democratiei, coruptia, nepotismul a jucat un rol important. Se pornea de la ideea ca orice om poate deveni presedintele Statelor Unite..cand ma gandesc daca am putea spune asta despre Romania…imi vine sa zambesc. Asadar cred ca una din cauzele nereusitei democratiilor importate a fost aceea ca nu a existat acea egalitate de conditii.

Pe langa asta esenta democratiei o constituie participarea cetatenilor la viata publica ceea ce presupune, preocupare pentru problemele comunitatii, responsabilitate, interes pentru evenimentele sociale majore dezbatute in mass-media si chiar angajare politica. Cetatenii trebuie sa aiba dreptul la opinii proprii si totodata sa se bucure de securitatea personala, a bunurilor, libertatea de exprimare, dreptul de a-si alege conducatorii si de a decide in probleme de interes public. Din punct de vedere teoretic avem aceasta libertatae, insa practic cat o punem in aplicare? Libertate de exprimare exista…insa nu exista intotdeauna interesul si curajul pentru a exprima anumite opinii. Avem dreptul de alege conducatorii…dar ajungem sa alegem dupa principiul “raului cel mai mare” Pare mai mult o iluzie a libertatii.

Alexis de Tocqueville mai spunea ca democratia este un “produs inevitabil al istoriei” – ca democratia trebuie invatata pentru ca ea nu este o stare impusa pentru vecie si ca o pandesc nenumarate primejdii (lipsa libertatilor cetatenesti, partid unic, cenzura, xenofobia, rasism, anti-semitism, nerespectarea drepturilor minoritatilor, etc). Marele avantaj al democratiei e acela de a putea comite erori reparabile. Legile, ca si liderii politici pot fi schimbati in mod pasnic, fara a recurge la violente revolutionare, ce ar afecta stabilitatea societatii.
Si mai atentiona ca una din primejdiile cele mai mari care pandesc democratia este “tirania majoritatii”. Aceasta se poate manifesta prin diverse forme..una din formele sale subtile fiind opinia publica. M-am intrebat de ce in cazul alegerilor..majoritatea voturilor sunt atrase de 2 sau trei candidati care sunt mai mediatizati, sustinuti de partide si considerati de opinia publica ca posibili castigatori. De ce procentul celorlalti este asa de mic, pentru ca o diferenta mare intre calitatile lor nu se observa. Influenta opiniei publice este foarte mare...iar voturile unora se indreapta spre cei considerati cu sanse mai mari de castig...iar altii poate nici nu se mai obosesc sa voteze. Opinia publica in acest caz e exprimata prin mass-media si sondaje de opinie. Ma interb daca oamenii n-ar stii care este ierarhia candidatilor sau preferintele marii majoritati...iar candidatii ar avea mijloace egale de propaganda electorala, care ar fi rezultatul voturilor...cat de diferite ar fi procentele. Opinia majoritatii poate corespunde interesului celor mai multi, dar poate fi si manipulata prin diverse mijloace.

Asadar...sa pastram democratia care am castigat-o acum 20 de ani...si sa o pazim de orice tiranie...a unui om, a majoritatii sau a unei minoritati...sa ne implicam, sa ne asumam responsabilitati..iar toate disputele si conflictele sa aiba loc doar pentru a aduce ceva mai bun.

Relatia de cuplu

Despre iubire, sentimentul acesta care da sens vietii, s-au scris atatea lucruri frumoase, cantece, poezii. Se spune ca Dumnezeu e iubire, eu as spune mai degraba ca Iubirea e Dumnezeu. Dar noi oamenii, traim o varietate de sentimente inauntrul nostru. Iubirea e cea care trebuie sa iasa invingatoare. Inca din povestile copilariei, invatam ca iubirea iese invingatoare si trece peste toate obstacolele. Dupa multe incercari..dragostea adevarata invinge…urmeaza o nunta mare iar finalul e …”si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Ne asteptam sa se intample asa si in viata, dar oare in cate cazuri se intampla intr-adevar asa...

Despre nonconformism

N-am rezistat tentatiei sa nu preiau leapsa de la pheideas, pentru ca imi place mult subiectul. Nonconformismul…cred ca exista in fiecare din noi intr-o anumita masura si ne place sa credem ca avem ceva numai al nostru, ca suntem deosebiti, mai altfel decat altii. Numai ca nu toti avem curajul sa ne dezvoltam acea latura, sau nu incercam sa ne cunoastem, preluam anumite modele si devenim un fel de roboti. Sau poate pur si simplu nu dorim sa ne exteriorizam.
Asadar nonconformismul e legat de curaj, de incredere in sine, de inteligenta, de creativitate, de dorinta de exprimare. Insa nonconformismul poate fi si doar o forma de a iesi in evidenta,cum se intampla uneori in cazul tinerilor care nu si-au gasit propria identitate, fara un fond anume, ducand chiar la extravaganta. Asadar cred ca nu trebuie sa fim nonconformisti doar de dragul de a iesi in evidenta sau de dragul de a te opune unor idei, ci trebuie sa avem niste valori clare care trebuie sa le urmam.
Si daca vorbesc de nonconformism raportat la societate, nu pot sa nu leg asta de si de mediul in care traim. Educatia am primit-o de la parintii nostri care au fost influentati de comunism, unii dintre noi am trait o parte din viata in communism. Iar comunismul a incercat sa ne uniformizeze, sa ne distruga individualitatea, sa distruga increderea in noi insine si sa nu avem curajul de a fi altfel. Chiar si religiile fac asta impunand dogme si ritualuri. Democratia ne-a dat libertatea de exprimare, acces liber la informatii, mai mult curaj si balanta s-a dus apoi in cealalta parte, trezind in oameni dorinta de a-si exprima nonconformismul. Va amintiti ca imediat dupa revolutie, cum nu ne convenea ceva, imediat faceam cate o greva. Imi amintesc ca si la scoala am facut greva cand s-a schimbat directorul, care fusese dirigentele nostru, iar profesorii nu-l prea placeau pentru ca era prea sever si impunea reguli. Ca libertatatea a bulversat valorile e alta poveste, dar in ceea ce priveste manifestarea nonconforsmismului pe plan social, a deschis larg portile, si a permite manifestarea propriei individualitati, cel putin la nivel teoretic. Problema e ca s-au uitat adevaratele valori si s-au importat cele mercantiliste, iar opinia publica s-a format in functie de acestea. Asa ca ai ajuns sa fii nonconformist daca nu intereseaza banii sau daca iti place poezia.
Dar o sa revin la nonconformismul individual si la creativitate. Daca n-ar exista nonconformism, am face totul asa cum a fost facut pana acum, n-am evolua, am ramane pe loc. Incepem prin a fi conformisti, umblam pe cai batatorite si apoi ne desprindem, gasim ceva nou. Acel ceva nou se va batatori din nou de altii, si tot asa. Numai ca sa aduci ceva nou, trebuie intai sa cunosti bine ceea ce exista, altfel ceea ce ti se pare ca ai descoperit e posibil sa fii descoperit altii inaintea ta. Mai precizez ca acel ceva nou trebuie sa fie superior vechiului pentru a evolua.
Daca pe plan social putem fi constransi intr-un fel sau altul, individual avem mai multa libertate de a face ceea ce vrem, depinde de noi daca batatorim mai mult caile existente sau aducem ceva nou. E alegerea noastra daca ne ghidam viata dupa niste conceptii vechi, sau preluam idei noi care ni se par mai bune, daca gandim cu propria noastra minte sau cu a altora. In cazul asta nonconformismul duce la o evolutie personala.
Despre mine, imi place sa ma consider o noncoformista, prin simplul fapt ca nu-mi plac regulile, nu-mi plac prejudecatiile, nu-mi plac conceptiile invechite, nu-mi place sa generalizez.Pe plan social nu-mi manifest prea mult nonconforsmismul prin atitudine, imbracaminte asa ca persoanele care nu ma cunosc prea bine poate nu ar spune asta despre mine. Si nu fac asta probabil pentru ca nu imi place sa atrag atentia asupra mea. In schimb nu am nimic impotriva celor care vor sa fie mai “altfel” si apreciez curajul si originalitatea, nu insa si pe cei ce vor sa epateze. Pe plan individual, cei ce ma cunosc si-mi sunt apropiati stiu ca fac alergie la expresii de genul “asa trebuie”, sau “sa nu zica lumea”. La urma urmei avem orcand posibilitatea de a a alege, daca alegem calea batatorita e pentru ca noi consideram ca e buna, nu pentru ca “asa trebuie”. Consider ca trebuie sa ne ghidam dupa propriile noastre conceptii si valori, sa fim noi insine, nu sa traim intr-un anume mod pentru ca asa trebuie sau sau de gura lumii. Ma mai consider nonconformista pentru ca sunt impotriva oricaror idei preconcepute, si deschisa la tot ce e nou, imi place sa fiu creativa, atat cat sunt in stare si apreciez originalitatea.