Oamenii de langa noi..

In relatiile noastre socioumane intalnim in mare 2 tipuri de oameni..oameni pe langa care trecem oarecum indiferenti..ii privim si ii intelegem  de la distanta, .. fara sa ne implicam ..si oameni care trezesc anumite reactii si sentimente, bune sau rele..care ne atrag din diverse motive. Atractia poate fi una pozitiva..de simpatie ..sau una negativa ..care starneste invidia, competitia, orgoliul, dorinta de rafuiala, chiar si ura uneori.

Daca in viata reala..apropierea dintre oameni se face de multe ori pe criterii conjuncturale...interactionam cu cineva in primul rand pentru ca ne e coleg de serviciu, vecin, ruda..spatiul virtual ne da o mai mare libertate de a ne alege oamenii cu care sa comunicam, sa schimbam ganduri si chiar emotii. Insa si aici comunicarea poate avea doua directii..aceea in care gasim oameni care amplifica in noi partile bune, pozitive, de iubire, toleranta si intelegere..si oameni care, fara sa ne dam seama de multe ori, ne ating orgoliul, ori ne stranesc invidia sau pur si simplu reactiveaza vechi conflicte interioare ale noastre..si simtim nevoia sa ripostam, sa ne rafuim.
 Era o vorba "spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti"..Oamenii din jurul nostru..atat cei pe care-i iubim cat si cei pe care-i uram ..spun ceva despre noi..sunt ca o oglinda..unii oglindesc partile din noi care ni le iubim si ni le acceptam ..altii genreaza o serie de resentimente sau ating puncte vulnerabile..care nu am reusit sa ni le acceptam.

Pentru a ne cunoaste pe noi insine..cred ca e important de constientizat..atunci cand simtim ranchiuna, gelozie, ura..care e cauza care duce la asemenea sentimente. De cele mai multe ori credem  ca acea persoana cu care interactionam e vinovata pentru asta..insa adevarata cauza e in noi..si  isi are radacinile undeva in trecutul nostru. E legata de o predispozitie ereditara..de relatia care am avut-o cu parintii nostrii, de relatiile care le-au avut parintii nostri cu altii..de relatiile de la scoala, de prieteniile trecute, etc. Atunci cand o persoana starneste in mine astfel de reactii..caut sa imi dau seama ce ma deranjeaza de fapt..si cea mai buna solutie este sa te detasezi de o astfel de persoana..sa anihilezi sentimentele negative. Tendinta de a raspunde emotiilor negative tot cu emotii negative e foarte mare..e greu sa nu iti fie atins orgoliul atunci cand o persoana e prea plina de sine..e greu sa nu raspunzi de multe ori cu ironie..e greu sa nu-ti lasi zdruncinata increderea in tine atunci cand cineva iti loveste punctele vulnerabile. Dar daca constientizezi procesul si reusesti sa te detasezi ai castigat o lupta cu tine. In spatiul virtual e mai simplu..aleg sa comunic cu acei oameni ce-mi trezesc partea frumoasa din mine. Totusi uneori ma mir cum si in virtual unii oameni aleg sa-si "antreneze" furiile si resentimentele.  In viata reala ..cu cei apropiati..acolo e adevaratul test, iar rezultatele se vor resimti in viata de zi cu zi.
Ceea ce ma bucura ..legat de spatiul virtual si blogosfera, este ca am descoperit oameni frumosi..din a caror experienta si intelepciune invat cate ceva, alaturi de care simt ca devin mai buna si mai "frumoasa"..si carora le multumesc :)

Slab vs. Puternic

Am mai scris ce cred eu despre notiunea de putere..am mai auzit pareri cum ca unii ar fi slabi..si altii puternici.

Vreau sa intaresc ideea ca nu exista om slab sau om puternic..toti avem puncte forte si slabiciuni..toti avem calitati si defecte..notiunile acestea prind contur doar privite dintr-un anumit unghi si pentru a te pozitiona in raport cu ceilalti. Exista doar perceptia noastra despre noi si despre ceilalti cum ca am fi slabi (pentru ca ne simtim slabi) sau ca am fi puternici. Iar perceptia noastra despre noi o transmitem implicit si altora, daca noi ne simtim puternici si altii ne vor simti puternici, daca noi ne simtim slabi..se va simti si slabiciunea noastra..si se va gasi cineva sa profite de ea pentru a-si intari propria iluzie ca e puternic. De cate ori nu ati intalnit oameni plini de calitati..dar perceputi ca fiind slabi in societate..si oameni cu o gramada de defecte..dar de temut si considerati puternici..?

Pana la urma cred ca aceasta perceptie a noastra e legata strict de increderea in sine. De aici rezulta simplu Puternic = Increzator, Optimist, Curajos, Luptator. Insa toate acestea bazandu-te pe punctele tale forte..nu pe slabiciunile altora...pentru ca altfel, in loc de puternic devii Arogant, Egoist, Temator, Rau.

Ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa fim puternici, toti parintii iti doresc ca odraslele lor sa fie puternice..apoi societatea cu spiritul ei de competitie...insa nu ni se explica si nu ni se arata cum.

Pentru a fi puternic..trebuie sa privim in noi, sa ne vedem partile bune, frumoase, calitatile, sa ne identificam punctele slabe, sa le acceptam asa cum ne acceptam limitele noastre umane, sa ne iubim asa cum suntem. Insa de cele mai multe ori nu se intampla asa, avem proriile frustrari, propriile nemultumiri si in acelasi timp dorinta de a ne simti puternici. Atunci incepem sa ne luptam cu cei din jurul nostru cu toate mijloacele posibile pentru a ne hrani orgoliu, pentru a ne imbunatati imaginea noastra despre noi. Ranim, ne folosim de slabiciunile celorlalti pentru a le dovedi si mai ales pentru a ne dovedi ca suntem mai presus decat ei..ca sa reusim sa ne simtim bine noi cu noi. Insa efectul nu poate fi decat de scurta durata..cum se intampla atunci cand tratezi doar simptomele si nu cauza..si apoi e foarte posibil sa ne simtim iarasi slabi..si iarasi ne luptam cu ceilalti..si toata viata ni se transforma intr-o lupta fara sens, intr-o dorinta de a domina, de a controla, de a avea.

Cum se observa ca la ora actuala puterea e reprezentata in primul rand de bani..oamenii alearga disperati dupa bani, case, masini, pe motiv ca ar avea nevoie, pentru zile negre, ca se le asigure copiilor un viitor mai bun, cand de fapt e doar dorinta de a se simti putenici, realizati, de a-si ascunde slabiciunile..ce nu le pot accepta.

Omul e doar o fiinta slaba care vrea sa se simta puternic. Iar daca cineva pare puternic nu inseamna ca si este..de multe ori e o masca, un mod de manifestare ce incearca sa ascunda neincrederea, teama.

Dincolo de cuvinte...

Dincolo de cuvinte..sunt oameni..suflete de oameni. Comunicam..ne exprimam ganduri, trairi..ne cunoastem unii pe altii..dar cat de mult putem sa trecem..dincolo de cuvinte..?

Ne folosim de cuvinte pentru a relationa cu ceilalti, pentru a ne exprima si pentru a invata de la altii. Le putem deci folosi pentru a incerca sa ne intelegem pe noi si pe ceilalti..sau pentru a ne ascunde in spatele lor, pentru a obtine ceva, pentru a manipula.

Cuvintele..esarfe colorate care ne invaluie..uneori acoperindu-ne in mii de straturi..sa nu ne mai ghiceasca nimeni..alteori esarfe care cad spunand acesta/aceasta sunt..

Nu i-am inteles niciodata pe oamenii care folosesc cuvintele pentru a se ascunde..pentru a crea false iluzii..pentru a manipula sufletul cuiva. Ce se poate obtine decat o falsa iubire sau falsa prietenie. O iluzie. Iar iluziile se vor intoarce odata si odata impotriva lor.

In mod cert comunicarea este o necesitate. Prin comunicare transmitem informatii, argumente logice sau sentimente..iar dezvoltarea comunicarii in sfera informatiilor, cercetarilor..o poate ridica la rang de stiinta...si orientarea spre transmiterea starilor, sentimentelor o ridica la rang de arta.

Pentru mine comunicarea este in primul rand o necesitate..iar atunci cand vrei sa transmiti ceva..cred ca trebuie sa pornesti de la a avea ce transmite. A comunica doar de amorul artei ..mi se pare o forma fara fond..sa insiri vorbe goale cand nu ai nimic de spus.. Si in cazul acesta nu se va ajunge la o comunicare reala..pentru ca la un moment dat se va simti lipsa fondului.

In mod cert transmitem si ganduri si ceea ce simtim..nimeni nu le poate separa..ci doar ne orientam mai mult asupra unora sau altora. O comunicare superioara realizam tocmai din constientizarea a ceea ce e in spatele unui gand..a ceea ce a simtit persoana care a vrut sa transmita ceva..nu strict a informatiei. De aceea se pare ca femeile, mai empatice si intuitive prin natura lor..se descurca mai bine in domeniul comunicarii..cu exceptile de rigoare..bineinteles :). Si nu cred ca cei care simt mai mult decat gandesc au atins un nivel superior..ci cei care reusesc sa le imbine ..sa inteleaga ce simt. Si mai cred ca simtirea primeaza gandirii..asa ce degeaba incerci sa simti ceea ce gandesti..cand mai intelept ar fi sa intelegi ceea ce simti.

Despre fericire

   
O dezbatere pe Duelul Mintilor..mi-a adus aminte de un cantec ce-l fredonam cu ani in urma... versurile lui exprimand oarecum si ideea mea despre fericire...


 

Fericirea mea acum a capatat mai multe chipuri..priviri inocente de copil,..un "te iubesc, mami" atat de sincer si firesc ..oameni dragi, suflete minunate ce le-am simtit aproape cand aveam nevoie.

Sa vorbim de fericire..sa vorbim de iubire..dar pot oare vorbele sa spuna prea multe? Pentru ca acestea sunt stari ..se simt..se traiesc...nu dureaza decat fractiuni de secunda..in momentul in care ai inceput sa gandesti..isi iau zborul. Dar noi le vrem inapoi..si apoi ne gandim cum sa ajungem la ele....alergam dupa fericire..si, cu cat alergam mai repede cu atat se indeparteaza mai tare. Pentru ca fericirea e de fapt in noi. Ne legam fericirea de anumite teluri..dorinte ..ambitii..de a avea..de a obtine ceva..de a astepta ceva de la cineva. Si atunci ajungem sa credem ca fericirea e de fapt o himera..o fata morgana dupa care alergam in zadar. Asteptam poate o fericire euforica dar ceea ce avem mai mult nevoie e acea stare de multumire..sa fim impacati cu noi insine.
Spuneam ca intr-adevar uitam sa fim fericiti..si daca te uiti pe strada vezi figuri triste, macinate de griji, incrancenate sau deprimate..ici colo cate o masca gen "agent de vanzare", iar fericirea autentica o mai gasesti doar in ochii de copil..pe masura ce cresc insa si acestia se molipsesc de nefericirea parintilor adulti.  Fericirea o asociem gresit cu a avea, nu cred ca suntem mai fericiti cand nu avem, decat atunci cand avem de toate..sau invers...suntem fericiti cand avem ceea ce ne dorim cu adevarat noi..nu cand avem ceea ce ni se induce ca ne-ar face fericiti: bani, putere..Suntem nefericiti pentru ca ne lasam "dusi de val" ..in loc sa ne descoperim pe noi insine. Si chiar avem noroc cu astia mici (eu una sunt o mare norocoasa)..sa nu uitam ce e fericirea, sa ne amintim cum e sa te bucuri din lucruri marunte. Societatea actuala ne-a vandut retete false de fericire, ambalate in reclame atragatoare..si ne-au facut sa uitam esenta. Nu faptul ca avem mai multe ne face nefericiti..ci faptul ca ne imaginam gresit ca a avea e sinonim cu a fi fericit..si atunci ne dorim tot mai mult. Fericirea consta in a simti..a fi..a trai clipa. Fericirea nu poate fi o stare permanenta..alterneaza cu nemultumiri..cu dorinte..dar daca o iei intr-o directie gresita..adica te indepartezi de tine..gasesti tot mai greu acele stari de fericire. Diferiti fiind..nu ne multumesc aceleasi lucruri..dar cred ca pana la urma puterea de a iubi, de a darui, recunostinta pentru ceea ce primim..sunt strans legate de fericire.

Ranile care dor....

Lorelei a deschis cu ceva timp in urma pe blogul sau o discutie privind vulnerabilitatile si  reactiile care le avem in confruntarile cu altii..cand ne simtim atacati , ofensati, raniti. Si spunea ca atunci, de fapt, ii lasam pe altii sa ne atinga "calcaiul lui Ahile" si sa deschida rani vechi...si ca intotdeauna problema e la noi. Sunt de aceiasi parere in ce priveste vulnerabilitatea care exista in fiecare si faptul ca noi ne lasam raniti..si de multe ori interpretam gresit datorita unor puncte mai slabe ale noastre..sau a unor probleme mai vechi, de cele mai multe ori din copilarie. E probabil acea memorie afectiva..daca ceva sau cineva ti-a facut o data rau, cand auzi sau intalnesti ceva asemanator, anticipezi, te pregatesti de atac sau chiar ataci fara sa fii atacat. E foarte clar ca datorita faptului ca ne lasam raniti..cauza tine in primul rand de noi..insa tin sa precizez ca nu e intotdeauna vorba de o problema a noastra...poate fi doar sensibilitate la rautatea altora.  Si asa se intampla cu oamenii de care suntem legati afectiv.

Spuneam atunci intr-un comentariu ...ca atunci cand iubesti ... rana care ti-o face ce-l pe care-l iubesti e de fapt rana lui...care te doare pe tine!...adica ignoranta, nepasare, neiubirea..cu sau fara buna stiinta. Intr-o relatie de iubire ar trebui sa primeze sentimentele, iar atunci cand unul cauta sa dovedeasca ceva, sa arate ca are dreptate si pune asta mai presus de iubire..e de fapt o problema a lui, "buba" lui care e normal sa te raneasca atat timp cat esti implicat afectiv. Si este si problema ta pentru ca astepti altceva de la el si l-ai apreciat gresit. De fapt cele mai multe neintelegeri provin din asta, ca noi asteptam ca ceilalti sa reactioneze ca si noi. Iar manifestarile violente sunt mult mai usor asimilate decat blandetea, daca vedem asta in jurul nostru avem tendinta de a ne transforma si noi si de a raspunde cu aceiasi moneda.
   

Adevaratele rani acestea sunt:  orgoliul, invidia, rautatea, ignoranta. Oamenii care se simt atacati foarte usor in discutii, de catre oricine, de cele mai multe ori le este zgandarit orgoliul, preabuna parere despre ei, sau increderea in sine. Si automat..cand te simti atacat, cea mai la indemana reactie este sa ataci la randul tau, sa ranesti, sa atingi puncte sensibile ale celuilalt. Vulnerabilitatile celuilalt mai sunt exploatate de multe ori si in scopul de a manipula. Insa in relatiile afective..succesul sau adevaratul castig nu poate fi obtinut asa.  

Ne putem noi imbraca in armuri de sus pana jos..sa devenim invulnerabili, sa nu ne mai atace nimeni? Daca am putea, nu am mai fi oameni atunci. Daca nu am putea simti durerea noastra si a celor de langa noi nu am fi capabili sa simtim nici iubire. Ce facem noi de cele mai multe ori?..fugim de durere, ne  este teama sa nu fim raniti, construim prea multe cetati si ziduri in jurul inimii noastre...si apoi ne miram ca iubirea nu ne mai gaseste.  Bineinteles ca nu e bine nici sa te lasi ranit si sa te incarci cu problemele celor din jurul tau...dar e foarte important sa iti dai seama de unde vine durerea, adevaratele cauze, si sa iti gasesti apoi resursele de fericire. Oricat am incerca nu putem deveni perfecti..nici sa fim izvor nesecat de iubire, nici invulnerabili si neclintiti ca stanca. Punctele noastre slabe, acolo unde putem fi raniti, "bubele", trebuie in primul rand sa le cunoastem si sa le acceptam pentru a le putea vindeca. Iar cand ne dor..sa acceptam durerea, sa ne contopim cu ea, pentru a o absorbi, pentru a o transforma, nu sa fugim.  


Cred ca aici se face de multe ori confuzia, cand se considera "rana", sensibilitatea, sufletul, viata. Asta ne sunt date pentru a trai si simti, iar pentru a distinge ce ne face bine de ce ne face rau, ne-a fost data mintea.

Datorita faptului ca cel mai usor ne ranesc persoanele de care suntem legati afectiv..avem tendinta de a considera sensibilitatea si iubirea ca un punct slab, vulnerabil. De cate ori nu am spus si eu...cand m-a durut..fiind o sensibiloasa de felul meu :)...de ce a trebuit sa fiu asa..de ce nu m-a facut mama mai insensibila (mai nesimtita zic eu de fapt, sa ma doara in cot de toate :)) Dar sincer nu as vrea sa fiu asa..pentru ca atunci nu as reusi nici sa ma bucur din motive pe care pe altii ii lasa reci. Si nici nu as putea sa fiu altfel decat sunt. Iar atunci cand reusesc sa ranesc pe cineva drag, intr-o lupta a orgoliilor (pentru ca nu duc nici eu lipsa sau ma  molipsesc uneori de la altii)..ma trezesc ca tot pe mine ma doare.
 

Pentru a nu mai simti durerea, nu anestezia permanenta e solutia  (desi  in cazuri de criza acuta e salvatoare..si organismul chiar asa reactioneaza)..ci cautarea si intelegerea cauzelor, a motivelor ce duc la durere. Pentru ca apoi sa te poti detasa de ele.

Si o sa inchei cu un citat pe care l-am citit mai demult pe un blog Simturile originare si care mi-a placut foarte mult..si se potriveste cu postarea:

"Banuiesc ca Viata a privit si a vazut in lumea din preajma ei - intaia oara - printr-o rana. Originar, toate simturile trebuie sa fie - rani permanentizate..."

 Iar melodia mi-a venit pur si simplu in minte...e cunoscuta mai mult in alta interpretare:


 

 



 

Relaxare de weekend - muzica si film - Veer

Destul de rar mai reusesc sa vad cate un film..in plus nu prea am stare de filme "grele"..dar pana la urma a reusit al meu sot sa gaseasca un film care sa ma tina treaza si pe mine. Sentimente, principii, pasiune, simplitate, valori autentice versus civilizatie...la genul acesta de filme imi spune: - pe vremurile acelea trebuia sa te fi nascut :) In plus melodii care au facut sa-mi vibreze niste corzi ale sufletului:

Relatia de cuplu - libertate in doi?!

Continuand ideile mele despre viata in doi, despre care am scris intr-o postare mai veche Relatia de cuplu, incerc sa propun spre dezbatere un subiect delicat: cat de liber esti sau vrei sa fii intr-o relatie. E casnicia o colivie de aur? Poti sa te simti liber si sa fii casatorit in acelasi timp? Senzatia de libertate e strans legata de aceea de fericire. Poti fi fericit daca te simti incatusat?
    Dar mai intai trebuie sa pornim de la ideea cat de liber iti doresti sa fii. Te indragostesti, iar dragostea presupune daruire, daruire totala, iar atunci cand simti asta nu-ti doresti decat sa apartii cu totul celuilalt. In momentul acela nu-ti mai doresti nici un pic de libertate, spui iubitul (a) meu (mea), sufletul si trupul iti apartine  pune-mi catuse :) . Acum nu vreau sa sugerez scenarii sado-masochiste, vreau doar sa descriu starea de euforie pe care ti-o da dragostea la un moment dat. Insa aceasta stare nu poate dura la infinit, iar la un moment dat fluturasii din stomac dispar..si catusele incep sa te incomodeze. Realizezi ca de fapt ai nevoie si de un spatiu personal..unii de mai mult, altii de mai putin. Sau se poate intampla sa pornesti la drum de la inceput cu o imagine clara despre ceea ce vrei intr-o relatie.

Vise

    De cand ma stiu..am fost o visatoare. Si intotdeauna , mama mi-a spus ca nu e bine sa visez atat, sa fiu mai realista, mai cu picioarele pe pamant. Sa ma multumesc cu ce am, sa imi cunosc limitele..Ca visele nu ma fac fericita, ci imi creaza o stare de nemultumire. I-a fost teama ca asa visatoare fiind, o sa fac gesturi necugetate..sau o sa-mi pierd capul dupa vre-un baiat. Si nu s-a intamplat asta..pentru ca odata cu mult idealism..am si o doza suficienta de ratiune incat sa imi dau sema ca nu idealurile nu pot fi atinse..sunt doar undeva sus..ca o stea calauzitoare. Iar ceea ce visez nu mi se pare irealzabil. Sotul meu  imi sugereaza aceleasi lucruri..sa nu mai visez atata. Dar nimeni nu imi spune cum sa fac..ce sa fac cu visele mele. Nu inteleg ca asa sunt eu construita..iar daca imi ucid visele..ma ucid pe mine. M-am intalnit cu o prietena si imi spune ca ma vede schimbata..mai trista..ca acum cativa ani cand ne intalneam eram mai vesela. E drept am trecut printr-o perioada mai grea...am stat ceva timp destul de izolata, dar daca ma gandesc bine atunci aveam mai multe vise. Iar acum a mai venit si criza asta sa imi mai ciunteasca din ele..se duce speranta noastra ca o sa ne fie mai bine si o sa avem bani si timp pentru a face ceva pentru sufletul nostru..nu doar pentru a supravietui. Sau poate doar asa o sa ne dam seama ca ne-am consumat timpul si energia inutil..doar pentru material..si am uitat sa ne hranim sufletul cu vise. Ce suntem fara vise ..decat niste roboti..niste legume. eu una n-as putea trai fara vise, visele imi dau putere, sunt aripile cu care pot zbura. Doar ca atunci cand ne luam zborul..trebuie ca aripile noastre sa fie puternice. O sa am grija de aripile mele..sa mai pot sa zbor..iar cand intr-o zi imi voi da seama ca nu mai pot zbura...ma voi multumi sa-mi invat puisorii sa zboare.

Ratiune si Sentiment

    Aceste doua notiuni care ne guverneaza viata si intre cale pendulam zi de zi. In multe aspecte ale vietii observ ca ajungem la aceasi dilema..ne lasam condusi de ratiune sau de sentimente..cum e mai bine? Am mai scris despre modul in care luam decizii in Despre cum alegem, iar recent s-a mai dezbatut pe Duelul Mintilor, si cu ocazia asta am simtit nevoia sa imi clarific si adun ideile intr-o postare.
     Se spune ca femeile in general se lasa conduse mai mult de ceea ce "simt", sunt mai intuitive. "A simti" e tot o forma de cunoastere, de multe ori mai autentica si mai profunda decat "a sti". Insa trebuie pusa cumva in acord cu ceea ce "sti" altfel poate fi interpretata eronat. Barbatii cad de multe ori in cealalta extrema, a rationalului, "ei stiu!!" si ignora ceea ce simt, astfel pierzand o mare parte din informatii. Tot ceea ce simti are o anumita cauza. Gresala pe care o facem e ca atunci cand ceea ce simti nu e in concordanta cu ratiunea, sa tragem concluzii pripite, femeile bazandu-se pe ceea ce simt, iar barbatii pe ceea ce gandesc. E important insa sa ne dam seama de ceea ce simtim, neinfluentati de prejudecati, de opinia generala, de ceea ce am fost invatati sau ne-a fost indus ca trebuie sa simtim. Iar atunci cand simti si stii, cunosti cu adevarat, daca lipseste un element cunoasterea e incompleta.   Eu am asociat "a simti" cu intuitia, ceea ce cuprinde mult mai mult decat instinctele, care sunt date de caracteristicile noastre fizice. Hormonii sunt si ei tot ai nostri, dar ceea ce simtim nu se reduce doar la hormoni (chiar daca sunt cazuri in ai zice ca poti sa pui un semn de egalitate:) ). Contactul cu realitatea ce ne inconjoara se realizeaza prin simturi, senzatii, apoi cu ajutorul ratiunii percepem,interpretam , facem asocieri. Ratiunea se foloseste de lucruri palpabile, tangibile, insa nu tot ceea ce simtim putem explica cu ajutorul ratiunii. Intuitia accepta si necunoscutul, nu se bazeaza doar pe ceea ce simti la nivel fizic..ci si pe sentimente, care nu sunt tangibile insa vedem efectele si e mai greu sa ni le explicam din punct de vedere rational. Unii spun ca ar fi reactii chimice.
     La fel ca temperamentul nostru, si inclinatia spre un mod sau altul de a privi lucrurile tine in primul rand de felul nostru de a fi , de ereditate, ne nastem cu anumite predispozitii, insa cu trecerea timpului datorita factorilor externi ne putem schimba. Sunt tipuri de personalitate determinate de inclinatia noastra predominanta, pentru ca la fiecare din noi coexista toate tipurile, insa in diferite proportii. 
     Rationalul, pragmaticul, este o persoana care ia decizii bazandu-se mai mult pe ratiune, gandire iar sentimentalul ia decizii bazandu-se mai mult pe emotii, sentimente. Cu ratiune toti suntem inzestrati, cu sentimente de asemenea, doar ca valorile care stau la baza deciziilor noastre difera, pentru rational conteaza mai mult logica, ratiunea, faptele, pentru sentimental e mai importanta armonia, empatia. . Apoi e alta clasificare, aceea ca fiind senzorial sau intuitiv. Senzorialii se bazeaza pe cele 5 simturi, pe perceptie, pe concret, pe practic, traiesc in prezent. intuitivi cauta mai departe intelesuri, sensuri, fac asociatii..incearca sa vada dincolo de realitatea imediata, sunt orientati spre viitor. As spune ca noi astia, ce stam sa despicam firul in 4 pe bloguri suntem predominant intuitivi. Un senzorial "pur", nu sta sa descifreze sensurile dragostei, doar face dragoste. In evolutia noastra eu zic ca ne dezvoltam atat capacitatile senzoriale cat si cele intuitive, si se poate intampla ca cineva care a foat predominant senzorial sa devina cu timpul mai inclinat spre intuitiv. Instinctul tine de cele 5 simturi, de senzorial, de hormoni, de caracteristicile fizice. Intuitia se bazeaza pe instinct, pe ratiune si e undeva deasupra acestora..in subconstient as zice.
     Spuneam ca barbatii sunt mai rationali, in sensul ca deciziile lor se bazeaza mai mult pe gandire, logica, iar femeile mai sentimentale , deciziile lor fiind influetate mai mult de stari emotionale, empatie. In ce priveste intuitiv-senzorial nu indraznesc sa fac o apreciere obiectiva, senzorialul as zice e mai inclinat catre latura materiala. Asadar barbatii, care tind sa fie mai rationali, pot fi senzoriali sau intuitivi, iar femeile care sunt mai sentimentale, pot fi la randul lor senzoriale sau intuitive. Si de aici se disting multe nuante. Iar in ce priveste deciziile cred ca gresim atunci cand luam decizii contrar felului nostru de a fi. Sunt situatii in care, daca urmaresti rezultate materiale, sunt indicate deciziile rationale, pe cand daca iti doresti dragoste, armonie, deciziile tale trebuie sa tina cont de sentimente.
    N este greu sa intelegem pe cei diferiri de noi, daca pentru noi e mai importanta armonia, empatia, greu intelegem cum altii prefera sa castige cu orice pret, sau invers. Sau femei care urmaresc interesul material poate asta isi doresc si numai asa sunt multumite, si vor primi la randul lor bani si lucruri, nu dragoste. Mai tragic e cand de fapt nu asta isi doresc. Poate de multe ori nu ne cunostem si suntem influentati de cei din jur si in primul rand de educatie. De exemplu, "rationalii" sunt considerati in general puternici, iar "sentimentalii" slabi. Poate de aceea e o tendinta de dezvoltare a rationalismului. Inca de mici baietii sunt invatati sa nu planga, pentru ca sunt baieti si ei trebuie sa fie puternici, a-ti arata sentimentele fiind o dovada de slabiciune.Eu cred ca esti slab de fapt cand nu ai curajul sa iti asumi si sa recunosti ceea ce simti, cand incerci sa te ascunzi dupa o masca a rationalului. Si pana la urma aste se poate intoarce chiar impotriva ta..te trezesti la un moment dat ca esti departe de tine.
    Pentru o cunoastere reala, autentica, avem nevoie si de sentimente, emotii si de ratiune si de o armonizare a celor doua. Cunosti intr-adevar atunci cand stii si simti. Insa cum faci asta, controlandu-ti sentimentele cu ajutorul ratiunii, sau luandu-le ca pe un dat si cautand sa le intelegi. Poti sa iti gestionezi intr-adevar emotiile? Eu as zice ca poti controla doar manifestarea, exteriorizarea lor, si ele se vor tranforma poate..dar nu vor disparea. Emotiile le vad ca un rau ..daca ii pui stavile isi va modifica cursul..sau sau se va acumula si se va revarsa apoi cu o forta mai mare, dar nu-l poti opri. poti intr-adevar sa-ti controlezi reactiile exterioare si sa nu te lasi condus de emotii, dar astfel emotiile nu vor disparea. E mai intelept sa ne intelegem si asumam sentimentele si emotiile, decat sa luptam impotriva lor, sa le punem stavila.