Fiecare om isi are propria singuratate. Dar nu vreau sa vorbesc despre singuratatea fizica..provenita din izolare..ci despre acea singuratate din noi...care o putem simti chiar inconjurati fiind de colegi , prieteni, familie...si in acest caz o resimti chiar mai apasatoare, singuratate ce vine din faptul ca nu te simti inteles, apreciat, iubit, nu te gasesti pe aceiasi frecventa si nu reusesti sa comunici cu cei din jurul tau. Sau se intampla sa fii chiar singur..in mijlocul naturii, pe malul unei mari sau in varful unui munte..si sa te simti una cu natura..sa nu simti nici o urma de siguratate.Singuratatea asta este ca yin si yang...cu partea ei negativa pe care o resimtim adeseori ca un gol imens, ca o nestavilita nevoie de afectiune, si cu partea ei pozitiva, aceea in care ne ragasim pe noi insine.Asta pentru ca, doar atunci cand suntem singuri cu noi insine, putem sa ne descoperim, sa ne cunoastem, sa stam de vorba cu noi si sa ne intelegem. Atunci aflam raspunsuri neasteptate la problemele ce ne macina si nu intelegem de ce ni se intampla noua.
Singuratatea e umbra noastra..cand avem soarele in fata nu o vedem..Insa cand intoarcem spatele soarelui...apare in fata noastra..si creste..si capata dimensiuni uriase, ca un monstru ce vrea sa ne inhate. Ii intoarcem spatele si credem ca a disparut...dar ea e de fapt in spatele nostru...ne asteapta. Intoarcem incet capul si o vedem cum sta la panda. Incercam sa fugim de ea, dar ea se tine dupa noi. Daca am intelege..ca de fapt e umbra fiintei noastre..nu am mai fugi..ci ne-am intoarce..am privi-o in fata..ne-am contopi cu ea ..Atunci frica de singuratate ar disparea.
De aceea avem nevoie de soare..de caldura si afectiune...fara asta ne-am transforma in materie moarta. Intr-o anumita masura singuratatea e un prieten..insa atunci cand sentimentul ia proportii..devine un dusman al nostru.
Ea poate deveni acea inchisoare care ne impiedica sa fim liberi..din cauza careia iubim doar ca sa fim iubiti. De multe ori dam vina pe celalalt ca ne simtim siguri, lipsiti de afectiune, cand ar trebui sa cautam de fapt in noi resusele. Singuratatea poate fi un bun prieten, ne ajuta sa ne regasim dar si cel mai mare dusman. Sa ne imbratisam singuratatea, sa ne impacam cu ea..si abia apoi sa ne daruim celuilalt si celorlalti.
Voi cum va impacati cu singuratatea din voi?
M-am uitat pe cerul de iarnă din Alba Iulia, mi s-au tărăcit ochii prin Râpa Roşie, am zâmbit la un copil rezemat de un zid din cărămidă, tot roşie, şi am uitat de singurătatea iniţială...
RăspundețiȘtergereZi liniştită!
@catalin, ma bucur ca spui asta. O zi frumoasa si tie!
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergerebrrr... deja a venit iarna???
Achiesez la ultimul paragraf scris de catre tine, mai bine spus nici ca se putea!
"De aceea avem nevoie de soare..de caldura si afectiune...fara asta ne-am transforma in materie moarta.
...
Singuratatea poate fi un bun prieten, ne ajuta sa ne regasim dar si cel mai mare dusman. Sa ne imbratisam singuratatea, sa ne impacam cu ea...si abia apoi sa ne daruim celuilalt si celorlalti."
@andrei, e numai toamna, dar e bine sa fim pregatiti :) Iar in practica nu ne iese intotdeauna asa cum credem ca ar trebui. Ce spui, va iesi o dezbatere deschisa pe Duel, in care sa vorbim despre noi ?
RăspundețiȘtergereImi suna a depresie...
RăspundețiȘtergerePentru asta sunt prietenii adevarati, sa dizolve in zambetul si-n imbratisarea lor singuratatea!...
Nu vom mai fi nicicand singuri atunci cand vom intelege sa fim mai altruisti, si mai sensibili la cei ce au nevoie de noi langa ei!... Si sunt atatea lucruri bune pe care le putem face.... incat singuratatea nu mai are loc!...
Te sarut... :)
Multumesc mult @acuarele pentru gandurile bune..ajung exact acolo unde trebuie :). Nu e depresie, de fapt nici nu cred as putea scrie la timpul prezent despre asta. Au fost momente de singuratate si chiar depresie...care au trecut, si poate o sa mai fie, cum se intampla cred multora, si nu e usor sa vorbesti despre asta, Am incercat sa invat ceva din asta. Te imbratisez cu drag >:d<
RăspundețiȘtergereNu cred că putem vorbi deschis despre singurătate.De ce? Pentru că suntem diferiți.
RăspundețiȘtergereExistă nu doar singurătatea insului- a mea, a ta, a lui..există singurătate în doi, mai apăsătoarea decât singurătatea în care aluneci din cine știe ce motive.
Mie îmi place , din când în când , să fiu absolut singură, să-mi ascult gândurile, să citesc ce vreau, să văd luna, dacă apare, să urmăresc zborul păsărilor..
Nu vorbesc de singurătatea prelungită ..
Sincer vorbind, cum te poate ajuta cineva să-ți alungi tristețea? Spunându-ți că te înțelege? Gata? trece totul?
Eu cred că rezolvarea este în sine! Îți ești propriul stăpân.
Tu hotărăști ce faci cu tine.
p.s. părerea mea.nu este obligatoriu să am dreptate. Doar spuneam că nu putem discuta problema decât subiectiv.
O seară bună!!
@INCERTITUDINI, bun venit! Asa e, rezolvarea e in mana ta..sa te impaci cu propria siguratate. Si singuratatea de multe ori provine din faptul ca suntem diferiti, cu cat esti mai diferit de majoritate cu atat te simti mai singur. Dar asta nu ne impiedica sa discutam deschis, sa ne cunoastem reciproc si sa ne intelegem, chiar diferiti fiind. Ajuta si la singuratatea in doi, care e mai apasatoare pentru ca acolo sunt asteptarile cele mai mari. Stiu...e un subiect sensibil, si foarte subiectiv ..iar pentru cei ce nu simt la fel..e greu sa inteleaga.:)
RăspundețiȘtergeresinguratatea ca alegere temporara poate fi minunata...insingurarea...cealalta fata a monedei...e mai dureroasa...
RăspundețiȘtergerecu totii simtim uneori nevoia sa ne retragem...sa ramanem singuri cu noi insine...sa luam o pauza de "ceilalti"...
insinguratii ma nedumeresc...ei nu au sau nu isi doresc prieteni...oare de ce?
eu una nu stiu...
stiu doar ca ma simt vie in aproierea oamenilor...
prietenii mei se amuza pe seama mea...daca suntem pe strada...de cele mai multe ori...o persoana in cautarea unei adrese sau a unei strazi pe mine ma intreaba...si ei imi zic...ce le faci? :)
eu...chiar nu fac nimic...:)
@pandhora...ai tu ceva, special...si oamenii simt :) Insingurarea, da, e dureroasa..si stii ce e paradoxal..oamenii aglomerati in orase sunt mult mai insingurati ca cei din sate razlete..unde toti se cunosc, se ajuta, schimba o vorba.
RăspundețiȘtergereperfect adevarat...
RăspundețiȘtergeresuntem prea adunati in noi...sau...doar spectatori...
e mai comod asa?e mai civilizat?
sau e dor indiferenta?
nu stiu...pentru ca...aceiasi prieteni spun despre mine ca sunt in stare sa vorbesc si cu o matura...si poate...cu o minima sansa imi si raspunde :))
:))..minunat..inseamna ca nu esti niciodata singura. Te simti bine tu cu tine..si atunci daruiesti celor din jurul tau..cu siguranta prietenii te adora :)
RăspundețiȘtergereMie imi place singuratatea, poate e o reminiscenta din copilarie, cand ma jucam singur ore in sir..
RăspundețiȘtergereSingura problema care o am cu singuratatea e ca se mai intampla cateodata sa vreau sa impartasesc ceva cu cineva... si nu-i nimeni...
@drJohn, singuratatea e si creativa..dar avem mare nevoie si sa ne exteriorizam, sa daruim..si de aceea nu ne e bine singuri. Izolarea, insingurarea e pacatoasa cum spunea si phandora, deci sa avem grija sa nu fugim de lume. :)
RăspundețiȘtergereBuna ziua "Doua ceruri care zboara".
RăspundețiȘtergereAm copiat asta ca mi-a placut. Sper ca nu e cu suparare. O sa apara pe un alt blog, dar cu specificarea adresei(cu link).
Multumesc daca m-ai inteles.
Daca am gresit cu ceva cauta-ma. Te rog