A fi sau...a nu fi PERFECT / PERFECTIONIST

    Toti stim ca nu suntem si ca nu putem fi perfecti. Insa in dorinta noastra de a evolua...e normal sa ne propunem un tel..sa tindem spre perfectiune.  Si cum am putea sa ne dovedim noua sau altora ca suntem perfecti..decat incercand sa aratam perfect...sa facem lucrurile cat mai perfect..sa fie totul perfect in jurul nostru. Orice nu se incadreaza in sablonul de "PERFECT" destabilizeaza. In primul rand as incerca sa fac distinctia intre dorinta de a evolua..de a invata..de a face mai bine, acea doza de perfectonism care ne motiveaza..ne face sa devenim mai buni si acel perfectionism care ajunge sa ne zdruncine stima de sine si sa afecteze relatiile din jurul nostru. Si inainte de a-mi spune parerea..iata niste opinii ale specialistilor in legatura cu asta:

Ce inseamna perfectionismul?

Conform Societatii Canadiene de Psihologie, perfectionismul este o trasatura de personalitate multidimensionala asociata cu numeroase probleme psihologice, de relationare si de dezvoltare personala. Nu este considerata o boala, dar poate produce numeroase dificultati in viata adultilor, adolescentilor si chiar a copiilor.

Psihologul Randy O. Frost, profesor la Smith College, care a studiat peste 20 de ani problematica perfectionismului, a consemnat intr-un studiu aparut in Psychology Today urmatoarele trasaturi care ne pot face sa aflam daca suntem sau nu perfectionisti:

• Daca cineva se descurca mai bine intr-o activitate de la scoala sau serviciu, atunci ma simt de parca nu m-as descurca deloc in acea activitate."
• Alti oameni par sa isi impuna standarde mai joase decat mine.
• Parintii mei vor sa fiu cel/cea mai bun/a in orice.
• In copilarie, eram pedepsit/a daca faceam greseli.
• Risc sa raman in urma in munca mea pentru ca repet lucrurile la nesfarsit.
• Exactitatea este foarte importanta pentru mine.

De aici, cercetatorul deduce doua tipuri de comportament specific perfectionistilor:

Grija pentru greseli: perfectionistii considera ca orice eroare inseamna un esec si duce la pierderea respectului celor din jur.

Standarde foarte inalte: Nu doar ca isi stabilesc standarde foarte inalte, dar le acorda si o importanta deosebita in auto-evaluare.

O cercetare de la Universitatea Curtin din Australia a aratat o alta caracteristica a gandirii perfectioniste si anume principiul "totul sau nimic". Pe baza testarii a 251 de participanti, s-a observat ca perfectionistii tind sa aleaga raspunsuri de genul "Consider ca fie stapanesc situatia cu totul, fie nu am niciun control asupra ei" sau "consider ca fie ma inteleg foarte bine cu oamenii, fie nu ma inteleg deloc".

Paul Hewitt, un cercetator de la Universitatea British Columbia, Canada a studiat perfectionismul timp de 14 ani si a gasit ca exista 3 tipuri de perfectionisti:

Orientati catre sine: cred ca trebuie sa fie perfecti.

Orientati catre ceilalti: ceilalti trebuie sa fie perfecti, sa se ridice la nivelul asteptarilor.

Perfectionisti sociali: cred ca trebuie sa fie perfecti in cazul in care cineva ii observa.

Sursa: http://www.psychologies.ro/Dezvoltare-personala/Perfectionismul-totul-sau-nimic-309626

Parerea mea, subiectiva de altfel, este ca dorinta de perfectiune e ok atat timp cat urmareste perfectarea propriei persoane..nu si schimbarea celor din jurul tau, si atat timp cat te iubesti si esti tolerant cu tine. Motivul pentru care apare perfectionismul nociv..este ca de multe ori se combina cu egoism, lipsa de incredere in sine, perfectionistii nu se pot iubi si accepta pe ei..si implicit nu ii pot iubi nici pe cei din jurul lor, nu reusesc sa fie toleranti, intelegatori.. Acest perfectionism ne impinge sa controlam oamenii si lucrurile din viata noastra, iar apoi sfarsim prin a fi plini de frustrare, pentru ca nu toate lucrurile sunt cu adevarat sub controlul nostru. Aceasta este o consecinta nefasta a perfectionusmului..incercarea de a controla incontrolabilul..pe altii. Totodata..de aici pot aparea diverse tipuri de comportamente obsesiv-compulsive. Unii perfectionisti se manifesta ca fiind obsedati de ordine si curatenie..de reguli..si vor ca tot ce fac sa fie prestabilit, programat..orice iesire din rutina, orice nouatate..ii streseaza, ii destabilizeaza..simt ca pierd controlul.

Perfectionismul se datoreaza foarte mult si celor din jurul nostru, incepand de la parinti..ce ne induc de mici ca "trebuie sa.." invatam cat mai bine (mai bine ca x-ulescu) , sa nu gresim, sa reusim in viata..si terminand cu societatea competitionala unde vedem ca "trebuie sa" facem multi bani sa avem cat mai multe lucruri, cat mai de calitate, etc.. Suntem comparati si ne comparam permanent cu altii..ce a facut X..cum arata Y(a)...fratele tau s-a descurcat mai bine..etc...uitam ca suntem diferiti si valoarea noastra nu se stabileste aplicand un numitor comun. Sub imperiul lui "trebuie" uitam usor cine suntem si ce ne dorim cu adevarat de la viata. Valoarea nostra o vedem ca fiind legata strict de actiunile noastre exterioare..de ceea ce facem, de cati bani avem. si implicit..atunci cand gresim credem ca NOI suntem problema..ca intreaga fiinta noastra a gresit cu ceva...nu comportamentul nostru sau o actiune au fost gresite sau modul de gandire prost influentat. De aceea atunci cand gresim ne simtim lipsiti de valoare..si e usor sa cadem in anxietati si depresii.

Asadar perfectionismul poate trece foarte usor granita dintre a fi o calitate sau un mare defect. Permanent nemultumiti si frustrati..nu reusim sa ne bucuram de viata, sa simtim, sa traim. Perfectionismul esta pana la urma si o expresie a FRICII din noi..teama ce de multe ori nu o constientizam. Sa avem deci CURAJUL DE A FI IMPERFECTI, sa incercam sa ne cunoastem cat mai bine..sa ne iubim si sa ne accepam asa cum suntem..caci doar asa vom deveni mai buni..mai aproape de perfectiune :)

Mi-am spus/scris parerea...insistand pe perfectionismul "negativ" sa zic asa..ale carui efecte le-am observat, dar m-ar interesa foarte mult sa aflu si parerea voatra..si mai ales care ar fi punctul in care ar trebui sa spunem "multumeste-te cu ce ai".. NU FII PERFECTIONIST!

Si o dedicatie pentru barbatii perfectionisti..cu multa dragoste :)

Oamenii de langa noi..

In relatiile noastre socioumane intalnim in mare 2 tipuri de oameni..oameni pe langa care trecem oarecum indiferenti..ii privim si ii intelegem  de la distanta, .. fara sa ne implicam ..si oameni care trezesc anumite reactii si sentimente, bune sau rele..care ne atrag din diverse motive. Atractia poate fi una pozitiva..de simpatie ..sau una negativa ..care starneste invidia, competitia, orgoliul, dorinta de rafuiala, chiar si ura uneori.

Daca in viata reala..apropierea dintre oameni se face de multe ori pe criterii conjuncturale...interactionam cu cineva in primul rand pentru ca ne e coleg de serviciu, vecin, ruda..spatiul virtual ne da o mai mare libertate de a ne alege oamenii cu care sa comunicam, sa schimbam ganduri si chiar emotii. Insa si aici comunicarea poate avea doua directii..aceea in care gasim oameni care amplifica in noi partile bune, pozitive, de iubire, toleranta si intelegere..si oameni care, fara sa ne dam seama de multe ori, ne ating orgoliul, ori ne stranesc invidia sau pur si simplu reactiveaza vechi conflicte interioare ale noastre..si simtim nevoia sa ripostam, sa ne rafuim.
 Era o vorba "spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti"..Oamenii din jurul nostru..atat cei pe care-i iubim cat si cei pe care-i uram ..spun ceva despre noi..sunt ca o oglinda..unii oglindesc partile din noi care ni le iubim si ni le acceptam ..altii genreaza o serie de resentimente sau ating puncte vulnerabile..care nu am reusit sa ni le acceptam.

Pentru a ne cunoaste pe noi insine..cred ca e important de constientizat..atunci cand simtim ranchiuna, gelozie, ura..care e cauza care duce la asemenea sentimente. De cele mai multe ori credem  ca acea persoana cu care interactionam e vinovata pentru asta..insa adevarata cauza e in noi..si  isi are radacinile undeva in trecutul nostru. E legata de o predispozitie ereditara..de relatia care am avut-o cu parintii nostrii, de relatiile care le-au avut parintii nostri cu altii..de relatiile de la scoala, de prieteniile trecute, etc. Atunci cand o persoana starneste in mine astfel de reactii..caut sa imi dau seama ce ma deranjeaza de fapt..si cea mai buna solutie este sa te detasezi de o astfel de persoana..sa anihilezi sentimentele negative. Tendinta de a raspunde emotiilor negative tot cu emotii negative e foarte mare..e greu sa nu iti fie atins orgoliul atunci cand o persoana e prea plina de sine..e greu sa nu raspunzi de multe ori cu ironie..e greu sa nu-ti lasi zdruncinata increderea in tine atunci cand cineva iti loveste punctele vulnerabile. Dar daca constientizezi procesul si reusesti sa te detasezi ai castigat o lupta cu tine. In spatiul virtual e mai simplu..aleg sa comunic cu acei oameni ce-mi trezesc partea frumoasa din mine. Totusi uneori ma mir cum si in virtual unii oameni aleg sa-si "antreneze" furiile si resentimentele.  In viata reala ..cu cei apropiati..acolo e adevaratul test, iar rezultatele se vor resimti in viata de zi cu zi.
Ceea ce ma bucura ..legat de spatiul virtual si blogosfera, este ca am descoperit oameni frumosi..din a caror experienta si intelepciune invat cate ceva, alaturi de care simt ca devin mai buna si mai "frumoasa"..si carora le multumesc :)

Slab vs. Puternic

Am mai scris ce cred eu despre notiunea de putere..am mai auzit pareri cum ca unii ar fi slabi..si altii puternici.

Vreau sa intaresc ideea ca nu exista om slab sau om puternic..toti avem puncte forte si slabiciuni..toti avem calitati si defecte..notiunile acestea prind contur doar privite dintr-un anumit unghi si pentru a te pozitiona in raport cu ceilalti. Exista doar perceptia noastra despre noi si despre ceilalti cum ca am fi slabi (pentru ca ne simtim slabi) sau ca am fi puternici. Iar perceptia noastra despre noi o transmitem implicit si altora, daca noi ne simtim puternici si altii ne vor simti puternici, daca noi ne simtim slabi..se va simti si slabiciunea noastra..si se va gasi cineva sa profite de ea pentru a-si intari propria iluzie ca e puternic. De cate ori nu ati intalnit oameni plini de calitati..dar perceputi ca fiind slabi in societate..si oameni cu o gramada de defecte..dar de temut si considerati puternici..?

Pana la urma cred ca aceasta perceptie a noastra e legata strict de increderea in sine. De aici rezulta simplu Puternic = Increzator, Optimist, Curajos, Luptator. Insa toate acestea bazandu-te pe punctele tale forte..nu pe slabiciunile altora...pentru ca altfel, in loc de puternic devii Arogant, Egoist, Temator, Rau.

Ni se inoculeaza ideea ca trebuie sa fim puternici, toti parintii iti doresc ca odraslele lor sa fie puternice..apoi societatea cu spiritul ei de competitie...insa nu ni se explica si nu ni se arata cum.

Pentru a fi puternic..trebuie sa privim in noi, sa ne vedem partile bune, frumoase, calitatile, sa ne identificam punctele slabe, sa le acceptam asa cum ne acceptam limitele noastre umane, sa ne iubim asa cum suntem. Insa de cele mai multe ori nu se intampla asa, avem proriile frustrari, propriile nemultumiri si in acelasi timp dorinta de a ne simti puternici. Atunci incepem sa ne luptam cu cei din jurul nostru cu toate mijloacele posibile pentru a ne hrani orgoliu, pentru a ne imbunatati imaginea noastra despre noi. Ranim, ne folosim de slabiciunile celorlalti pentru a le dovedi si mai ales pentru a ne dovedi ca suntem mai presus decat ei..ca sa reusim sa ne simtim bine noi cu noi. Insa efectul nu poate fi decat de scurta durata..cum se intampla atunci cand tratezi doar simptomele si nu cauza..si apoi e foarte posibil sa ne simtim iarasi slabi..si iarasi ne luptam cu ceilalti..si toata viata ni se transforma intr-o lupta fara sens, intr-o dorinta de a domina, de a controla, de a avea.

Cum se observa ca la ora actuala puterea e reprezentata in primul rand de bani..oamenii alearga disperati dupa bani, case, masini, pe motiv ca ar avea nevoie, pentru zile negre, ca se le asigure copiilor un viitor mai bun, cand de fapt e doar dorinta de a se simti putenici, realizati, de a-si ascunde slabiciunile..ce nu le pot accepta.

Omul e doar o fiinta slaba care vrea sa se simta puternic. Iar daca cineva pare puternic nu inseamna ca si este..de multe ori e o masca, un mod de manifestare ce incearca sa ascunda neincrederea, teama.

Barbatul si Femeia

Gingas sufletul lui
de neinteles este.
Umbra unei frunze o tine in brate,
frunza nu, frunza nu.
Fuga unui iepure o tine pe camp,
iepurele nu, iepurele nu
Foame ii e de ce n-au mancat altii, -
¬frig ii e
tot timpul de alte stele
Animal indirect, lumina pentru orbi, -
¬gingasului se vadeste,
prin baltoaca de sange
Nu naste ci viseaza, ¬-
nu doarme ci tine in mana arma ! Neputand sa piarda nimic
el pierde totul !
moare numai omorand.
Inventeaza puterea din absenta.
Lumina in sine insusi.
Ochi scobiti cu degetul si scursi obraji,
ud al luminii, ¬-
neputand sa tii un copil in pantec
taierea gatului in chip de sabie
o tii ingropata in pamantul de razboi al nimanuia
Ce poti sa pierzi tu, -¬
nascut pentru pierdere totul iti este destinat pierderii
Animal indirect
sufletul tau gingas nimanuia
de trebuinta este Baga mana in pamant si scoate
sabia iar nu samanta !
in singuratatea lui A
nu-l indrazni pe 1 Animal indirect
lasa-te sus.

Am gasit pe blogul pandhorei poezia "A pierde tot ce se poate pierde" Nichita Stanescu....si mi-am reamintit-o cu drag..recitata de cineva la televizor..mai ales cuvintele acelea ce se repetau ca un ecou...frunza nu..frunza nu..Asta ca sa vedeti cum functioneaza memoria unei femei..imi amintesc idei..stari..emotii..iar date concrete, nume, mai greu :). Ciudat e ca in schimb tin tare bine minte cifrele...gasesc conexiuni, logica..deci cred ca am si ceva minte de barbat.

Pana la urma m-am hotarat sa mai scormonesc..idei legate de diferentele dintre barbati si femei...ca tot ne invartim in jurul lor...pe blog.. in viata reala.

Barbatul si femeia...atat de diferiti..si totusi..asemanatori. In incercarea de a ne intelege unii pe altii..ne lovim deseori de diferente si bariere si facem generalizari de genul "barbatii sunt ..asa", "femeile pe dincolo" ce sa te astepti "doar e barbat" "doar e femeie". Cat de obiective sau subiective sunt aceste aprecieri pana la urma? Ne ajuta sa intelegem sau ne creaza prejudecati?

Daca pornim de la ideea ca doar sexul ne diferentiaza..in rest suntem la fel, te astepti ca in anumite situatii celalalt sa reactioneze ca tine..si clar vei fi dezamagit. Iar daca pornesti de la ideea "barbatii sunt asa..fac asa.." "treaba de barbat" si "treaba de femeie", din nou asteptarile tale sunt deja formate ..il determini si pe celalalt sa actioneze ca atare..si daca nu se incadreaza cumva in "sablon"..iarasi nu e bine, asteptarile nefiindu-ti confirmate. Si..ca de obicei..adevarul se afla undeva pe la mijloc :).

Pe langa diferentele fizice..in mod clar exista diferente in modul de manifestare si exprimare al fiecaruia gen. Insa a incerca sa faci din asta o delimitare si o incadrare in tipare..mi se pare din start sortit esecului..pentru ca tot timpul vei gasi contraexemple care sa infirme tiparele. De multe ori ...in aprecieri de genul .."asta e caracteristic barbatilor"  sau "asta e caracteristic femeilor''.. am simtit ca ma incadrez in tabara opusa ( a barbatilor). Aprecierile de genul acesta sunt de cele mai multe ori sunt subiective..pentru ca pornesc de la parerea noastra despre noi..si de la tiparul care ne-a fost prezentat ca ar reprezenta femeia sau barbatul. Parerea mea e ca ...pornind de la anumite diferente biologice, hormonale, ale structurii creierului  (de care am tot auzit in ultimul timp)..s-a extins diferentierea sub mai multe aspecte, ceea ce a dus la o denaturare a perceptiei. A venit societatea, religia..sa amplifice diferentierea si sa atribuie roluri "femeia trebuie sa.." "barbatul trebuie sa.." Apoi a venit feminismul de multe ori prost inteles, cu dorinta de egalizare si uniformizare..trecandu-se in alta extrema si  pierzandu-se farmecul contopirii diferentelor prin iubire.

Pana la urma ..e greu sa ne dam seama ..in ce masura feminitatea sau masculinitatea noastra provine din diferentieri biologice sau este rodul asteptarilor celor din jurul nostru :parinti, anturaj, sot sau sotie. pentru ca se stie...inca de mici..ne asteptam ca fetele sa se comporte intr-un anume fel si baietii in altul..si ii incurajam in sensul asta..apoi vin sotii..sotiile ..care vor sa ne transforme dupa idealul lor...iar sub influenta acestor asteptari de multe ori e greu sa ne mai dam seama cine suntem de fapt.

 Daca as incepe sa spun eu ..cum sunt barbatii si cum sunt femeile..cu siguranta m-as gandi in primul rand la mine..ca femeie...si la barbatul meu...iar descrierea nu s-ar incadra foarte bine in nici o teorie..si ar fi diferita de a altora. Desi se spune ca barbatii sunt mai agresivi, rationali..au tendinta de a domina, vad cupluri unde rolurile sunt inversate. Se spune ca femeile iubesc si barbatii fac sex...eu zic ca toti iubim...( nu in aceiasi masura..fiecare dupa cat poate)..insa avem moduri diferite de a o manifesta..barbatii se manifeste mai mult prin fapte, actiuni, femeile prin comunicare verbala, tandrete, empatie.

De ce ne simtim atrasi de anumite persoane..instinctiv..s-au emis iarsi multe ipoteze. Unele merg pe teoria complementaritatii, pornind de la mitul androginului..altele spun ca "cine se aseamana se aduna". Eu cred in ideea cautarii echilibrului in noi insine..pornind de la premisa ca fiecare avem caracteristici specifice celuilalt sex..iar atunci cand balanta inclina mai mult spre caracteristicile corespunzatoare unui gen, avem tendinta de a ne simti atrasi de cineva opus..iar cand balanta e mai echilibrata suntem atrasi de persoane care le simtim asemanatoare. Iar in cadrul unui cuplu..farmecul consta in a invata unul de la altul..in a te modela de bunavoie prin iubire..tot din tendinta de a atinge un echilibru.

Am gasit pe http://www.e-psiho.ro/barbatii-si-femeile-diferente idei interesante privind aceste diferentieri ce pornesc de la conexiunile creierului, dar cu exceptiile de rigoare exprimate in procente importante la sfarsitul studiului :)

Cercetatorii au ajuns la concluzia ca unele diferente fundamentale intre femei si barbati sunt biologice.

A iesit la iveala faptul ca nu numai creierul barbatilor este diferit de cel al femeilor, ci si modul in care il folosesc. Femeile au conexiuni mai ample si interactii mult mai frecvente intre cele doua emisfere. Acest lucru determina abilitatea femeilor de a comunica mai usor si intuitia.  Barbatii, pe de alta parte, au o separare mai mare intre cele doua emisfere, fapt ce explica  priceperea in rationamentul abstract si inteligenta vizual-spatiala.  Poetul Robert Bly descrie creierul feminin ca o “super-autostrada de conexiuni”, in timp ce creierul barbatilor este asemanat cu “un mic drum de tara deviat”.

Obiceiurile diferite ale barbatilor si femeilor se explica prin rolurile diferite pe care le-au avut in procesul evolutiv. Desi conditiile de viata s-au schimbat semnificativ, atat barbatii cat si femeile tind sa urmeze programele lor biologice.

Barbatii tind sa pastreze o directie ferma- sa urmareasca tinta, sa o prinda si sa gaseasca drumul inapoi acasa. Femeile, pe de alta parte,  au o mai buna viziune periferica ce le ajuta sa observe ce se intampla in jurul casei, sa depisteze un pericol ce pandeste familia, sa sesizeze schimbari in comportamentul si aspectul copiilor. Creierul barbatului este programat sa vaneze, fapt ce explica intr-o oarecare masura viziunea lor restransa, in timp ce creierul femeii este capabil sa descifreze o arie mai ampla de informatie.

In momentul in care intra intr-o camera, barbatii cauta mai intai iesirea, estimand o posibila amenintare si moduri de a scapa, in timp ce femeile acorda atentie chipurilor invitatilor pentru a afla cine sunt si cum se simt. Barbatii sunt capabili sa retina informatia si sa o arhiveze. Femeile au tendinta de a re-analiza informatia iarasi si iarasi….Singurul lor mod de a nu se mai gandi la o problema este sa discute despre ea. Atunci cand o femeie impartaseste problemele cu un barbat, nu asteapta de la el o solutie- are doar nevoie sa fie ascultata.

Barbatii prefera sunetele stridente, strangerile de mana puternice si culoarea rosie. Se pricep foarte bine la rezolvarea problemelor tehnice. Femeile au un auz mai fin, folosesc mai multe cuvinte atunci cand vor sa exprime un lucru si se descurca la indeplinirea sarcinilor independente.

Bazandu-se pe diferente biologic explicate,  s-au  stabilit urmatoarele distinctii psihologice:

- barbatii percep o situatie ca un intreg si gandesc global / femeile gandesc local, bazandu-se pe nuante si detalii

- barbatii construiesc si creeaza; isi asuma riscuri si experimenteaza / femeile selecteaza cele mai valoroase cunostiinte si le paseaza generatiilor urmatoare

- barbatii sunt mai independenti in ganduri si actiuni / femeile sunt dispuse sa urmeze sugestiile propuse de ceilalti

- aprecierea de sine a femeilor este mai scazuta decat a barbatilor; femeile au tendinta de a se critica mai mult, in timp ce barbatii sunt satisfacuti de propriile performante

- barbatii si femeile au surse diferite de a obtine satisfactie; pentru barbati primeaza cariera si prosperitatea / pentru femei familia si copiii

- barbatii simt o nevoie pronuntata de a-si atinge scopurile / femeile pun pe primul loc relatiile interumane

- barbatii se imbolnavesc de doua ori mai des ca femeile, desi acestea tind se fie mai preocupate de sanatatea lor

- femeile indura durerea si munca monotona mai bine decat barbatii

Toate cele de mai sus devin inca mai confuze daca luam in considerare faptul ca 15 – 20% dintre barbati au un creier tipic feminin, si aproximativ 10 % dintre femei au un creier tipic masculin, ceea ce inseamna ca un anume procentaj dintre femei si barbati sunt partial programati sa aiba comportamentul si modul de a gandi al sexului opus…

Si pentru ca e un subiect ce merita dezbatut..va astept si pe Duelul Mintilor la o frumoasa "lupta" :)

Ranile care dor....

Lorelei a deschis cu ceva timp in urma pe blogul sau o discutie privind vulnerabilitatile si  reactiile care le avem in confruntarile cu altii..cand ne simtim atacati , ofensati, raniti. Si spunea ca atunci, de fapt, ii lasam pe altii sa ne atinga "calcaiul lui Ahile" si sa deschida rani vechi...si ca intotdeauna problema e la noi. Sunt de aceiasi parere in ce priveste vulnerabilitatea care exista in fiecare si faptul ca noi ne lasam raniti..si de multe ori interpretam gresit datorita unor puncte mai slabe ale noastre..sau a unor probleme mai vechi, de cele mai multe ori din copilarie. E probabil acea memorie afectiva..daca ceva sau cineva ti-a facut o data rau, cand auzi sau intalnesti ceva asemanator, anticipezi, te pregatesti de atac sau chiar ataci fara sa fii atacat. E foarte clar ca datorita faptului ca ne lasam raniti..cauza tine in primul rand de noi..insa tin sa precizez ca nu e intotdeauna vorba de o problema a noastra...poate fi doar sensibilitate la rautatea altora.  Si asa se intampla cu oamenii de care suntem legati afectiv.

Spuneam atunci intr-un comentariu ...ca atunci cand iubesti ... rana care ti-o face ce-l pe care-l iubesti e de fapt rana lui...care te doare pe tine!...adica ignoranta, nepasare, neiubirea..cu sau fara buna stiinta. Intr-o relatie de iubire ar trebui sa primeze sentimentele, iar atunci cand unul cauta sa dovedeasca ceva, sa arate ca are dreptate si pune asta mai presus de iubire..e de fapt o problema a lui, "buba" lui care e normal sa te raneasca atat timp cat esti implicat afectiv. Si este si problema ta pentru ca astepti altceva de la el si l-ai apreciat gresit. De fapt cele mai multe neintelegeri provin din asta, ca noi asteptam ca ceilalti sa reactioneze ca si noi. Iar manifestarile violente sunt mult mai usor asimilate decat blandetea, daca vedem asta in jurul nostru avem tendinta de a ne transforma si noi si de a raspunde cu aceiasi moneda.
   

Adevaratele rani acestea sunt:  orgoliul, invidia, rautatea, ignoranta. Oamenii care se simt atacati foarte usor in discutii, de catre oricine, de cele mai multe ori le este zgandarit orgoliul, preabuna parere despre ei, sau increderea in sine. Si automat..cand te simti atacat, cea mai la indemana reactie este sa ataci la randul tau, sa ranesti, sa atingi puncte sensibile ale celuilalt. Vulnerabilitatile celuilalt mai sunt exploatate de multe ori si in scopul de a manipula. Insa in relatiile afective..succesul sau adevaratul castig nu poate fi obtinut asa.  

Ne putem noi imbraca in armuri de sus pana jos..sa devenim invulnerabili, sa nu ne mai atace nimeni? Daca am putea, nu am mai fi oameni atunci. Daca nu am putea simti durerea noastra si a celor de langa noi nu am fi capabili sa simtim nici iubire. Ce facem noi de cele mai multe ori?..fugim de durere, ne  este teama sa nu fim raniti, construim prea multe cetati si ziduri in jurul inimii noastre...si apoi ne miram ca iubirea nu ne mai gaseste.  Bineinteles ca nu e bine nici sa te lasi ranit si sa te incarci cu problemele celor din jurul tau...dar e foarte important sa iti dai seama de unde vine durerea, adevaratele cauze, si sa iti gasesti apoi resursele de fericire. Oricat am incerca nu putem deveni perfecti..nici sa fim izvor nesecat de iubire, nici invulnerabili si neclintiti ca stanca. Punctele noastre slabe, acolo unde putem fi raniti, "bubele", trebuie in primul rand sa le cunoastem si sa le acceptam pentru a le putea vindeca. Iar cand ne dor..sa acceptam durerea, sa ne contopim cu ea, pentru a o absorbi, pentru a o transforma, nu sa fugim.  


Cred ca aici se face de multe ori confuzia, cand se considera "rana", sensibilitatea, sufletul, viata. Asta ne sunt date pentru a trai si simti, iar pentru a distinge ce ne face bine de ce ne face rau, ne-a fost data mintea.

Datorita faptului ca cel mai usor ne ranesc persoanele de care suntem legati afectiv..avem tendinta de a considera sensibilitatea si iubirea ca un punct slab, vulnerabil. De cate ori nu am spus si eu...cand m-a durut..fiind o sensibiloasa de felul meu :)...de ce a trebuit sa fiu asa..de ce nu m-a facut mama mai insensibila (mai nesimtita zic eu de fapt, sa ma doara in cot de toate :)) Dar sincer nu as vrea sa fiu asa..pentru ca atunci nu as reusi nici sa ma bucur din motive pe care pe altii ii lasa reci. Si nici nu as putea sa fiu altfel decat sunt. Iar atunci cand reusesc sa ranesc pe cineva drag, intr-o lupta a orgoliilor (pentru ca nu duc nici eu lipsa sau ma  molipsesc uneori de la altii)..ma trezesc ca tot pe mine ma doare.
 

Pentru a nu mai simti durerea, nu anestezia permanenta e solutia  (desi  in cazuri de criza acuta e salvatoare..si organismul chiar asa reactioneaza)..ci cautarea si intelegerea cauzelor, a motivelor ce duc la durere. Pentru ca apoi sa te poti detasa de ele.

Si o sa inchei cu un citat pe care l-am citit mai demult pe un blog Simturile originare si care mi-a placut foarte mult..si se potriveste cu postarea:

"Banuiesc ca Viata a privit si a vazut in lumea din preajma ei - intaia oara - printr-o rana. Originar, toate simturile trebuie sa fie - rani permanentizate..."

 Iar melodia mi-a venit pur si simplu in minte...e cunoscuta mai mult in alta interpretare:


 

 



 

Ratiune si Sentiment

    Aceste doua notiuni care ne guverneaza viata si intre cale pendulam zi de zi. In multe aspecte ale vietii observ ca ajungem la aceasi dilema..ne lasam condusi de ratiune sau de sentimente..cum e mai bine? Am mai scris despre modul in care luam decizii in Despre cum alegem, iar recent s-a mai dezbatut pe Duelul Mintilor, si cu ocazia asta am simtit nevoia sa imi clarific si adun ideile intr-o postare.
     Se spune ca femeile in general se lasa conduse mai mult de ceea ce "simt", sunt mai intuitive. "A simti" e tot o forma de cunoastere, de multe ori mai autentica si mai profunda decat "a sti". Insa trebuie pusa cumva in acord cu ceea ce "sti" altfel poate fi interpretata eronat. Barbatii cad de multe ori in cealalta extrema, a rationalului, "ei stiu!!" si ignora ceea ce simt, astfel pierzand o mare parte din informatii. Tot ceea ce simti are o anumita cauza. Gresala pe care o facem e ca atunci cand ceea ce simti nu e in concordanta cu ratiunea, sa tragem concluzii pripite, femeile bazandu-se pe ceea ce simt, iar barbatii pe ceea ce gandesc. E important insa sa ne dam seama de ceea ce simtim, neinfluentati de prejudecati, de opinia generala, de ceea ce am fost invatati sau ne-a fost indus ca trebuie sa simtim. Iar atunci cand simti si stii, cunosti cu adevarat, daca lipseste un element cunoasterea e incompleta.   Eu am asociat "a simti" cu intuitia, ceea ce cuprinde mult mai mult decat instinctele, care sunt date de caracteristicile noastre fizice. Hormonii sunt si ei tot ai nostri, dar ceea ce simtim nu se reduce doar la hormoni (chiar daca sunt cazuri in ai zice ca poti sa pui un semn de egalitate:) ). Contactul cu realitatea ce ne inconjoara se realizeaza prin simturi, senzatii, apoi cu ajutorul ratiunii percepem,interpretam , facem asocieri. Ratiunea se foloseste de lucruri palpabile, tangibile, insa nu tot ceea ce simtim putem explica cu ajutorul ratiunii. Intuitia accepta si necunoscutul, nu se bazeaza doar pe ceea ce simti la nivel fizic..ci si pe sentimente, care nu sunt tangibile insa vedem efectele si e mai greu sa ni le explicam din punct de vedere rational. Unii spun ca ar fi reactii chimice.
     La fel ca temperamentul nostru, si inclinatia spre un mod sau altul de a privi lucrurile tine in primul rand de felul nostru de a fi , de ereditate, ne nastem cu anumite predispozitii, insa cu trecerea timpului datorita factorilor externi ne putem schimba. Sunt tipuri de personalitate determinate de inclinatia noastra predominanta, pentru ca la fiecare din noi coexista toate tipurile, insa in diferite proportii. 
     Rationalul, pragmaticul, este o persoana care ia decizii bazandu-se mai mult pe ratiune, gandire iar sentimentalul ia decizii bazandu-se mai mult pe emotii, sentimente. Cu ratiune toti suntem inzestrati, cu sentimente de asemenea, doar ca valorile care stau la baza deciziilor noastre difera, pentru rational conteaza mai mult logica, ratiunea, faptele, pentru sentimental e mai importanta armonia, empatia. . Apoi e alta clasificare, aceea ca fiind senzorial sau intuitiv. Senzorialii se bazeaza pe cele 5 simturi, pe perceptie, pe concret, pe practic, traiesc in prezent. intuitivi cauta mai departe intelesuri, sensuri, fac asociatii..incearca sa vada dincolo de realitatea imediata, sunt orientati spre viitor. As spune ca noi astia, ce stam sa despicam firul in 4 pe bloguri suntem predominant intuitivi. Un senzorial "pur", nu sta sa descifreze sensurile dragostei, doar face dragoste. In evolutia noastra eu zic ca ne dezvoltam atat capacitatile senzoriale cat si cele intuitive, si se poate intampla ca cineva care a foat predominant senzorial sa devina cu timpul mai inclinat spre intuitiv. Instinctul tine de cele 5 simturi, de senzorial, de hormoni, de caracteristicile fizice. Intuitia se bazeaza pe instinct, pe ratiune si e undeva deasupra acestora..in subconstient as zice.
     Spuneam ca barbatii sunt mai rationali, in sensul ca deciziile lor se bazeaza mai mult pe gandire, logica, iar femeile mai sentimentale , deciziile lor fiind influetate mai mult de stari emotionale, empatie. In ce priveste intuitiv-senzorial nu indraznesc sa fac o apreciere obiectiva, senzorialul as zice e mai inclinat catre latura materiala. Asadar barbatii, care tind sa fie mai rationali, pot fi senzoriali sau intuitivi, iar femeile care sunt mai sentimentale, pot fi la randul lor senzoriale sau intuitive. Si de aici se disting multe nuante. Iar in ce priveste deciziile cred ca gresim atunci cand luam decizii contrar felului nostru de a fi. Sunt situatii in care, daca urmaresti rezultate materiale, sunt indicate deciziile rationale, pe cand daca iti doresti dragoste, armonie, deciziile tale trebuie sa tina cont de sentimente.
    N este greu sa intelegem pe cei diferiri de noi, daca pentru noi e mai importanta armonia, empatia, greu intelegem cum altii prefera sa castige cu orice pret, sau invers. Sau femei care urmaresc interesul material poate asta isi doresc si numai asa sunt multumite, si vor primi la randul lor bani si lucruri, nu dragoste. Mai tragic e cand de fapt nu asta isi doresc. Poate de multe ori nu ne cunostem si suntem influentati de cei din jur si in primul rand de educatie. De exemplu, "rationalii" sunt considerati in general puternici, iar "sentimentalii" slabi. Poate de aceea e o tendinta de dezvoltare a rationalismului. Inca de mici baietii sunt invatati sa nu planga, pentru ca sunt baieti si ei trebuie sa fie puternici, a-ti arata sentimentele fiind o dovada de slabiciune.Eu cred ca esti slab de fapt cand nu ai curajul sa iti asumi si sa recunosti ceea ce simti, cand incerci sa te ascunzi dupa o masca a rationalului. Si pana la urma aste se poate intoarce chiar impotriva ta..te trezesti la un moment dat ca esti departe de tine.
    Pentru o cunoastere reala, autentica, avem nevoie si de sentimente, emotii si de ratiune si de o armonizare a celor doua. Cunosti intr-adevar atunci cand stii si simti. Insa cum faci asta, controlandu-ti sentimentele cu ajutorul ratiunii, sau luandu-le ca pe un dat si cautand sa le intelegi. Poti sa iti gestionezi intr-adevar emotiile? Eu as zice ca poti controla doar manifestarea, exteriorizarea lor, si ele se vor tranforma poate..dar nu vor disparea. Emotiile le vad ca un rau ..daca ii pui stavile isi va modifica cursul..sau sau se va acumula si se va revarsa apoi cu o forta mai mare, dar nu-l poti opri. poti intr-adevar sa-ti controlezi reactiile exterioare si sa nu te lasi condus de emotii, dar astfel emotiile nu vor disparea. E mai intelept sa ne intelegem si asumam sentimentele si emotiile, decat sa luptam impotriva lor, sa le punem stavila.