Cred ca fiecare dintre noi are locuri dragi sufletului, locuri in care se regaseste, de care isi aduce aminte in unele momente, si de cele mai multe ori locurile acestea se leaga de copilarie, de clipele fericite, lipsite de griji care le-a trait in copilarie.
O mare parte din copilaria mea am petrecut-o intr-un mic sat din Apuseni, un sat mai singuratic, cu case razlete, cu mine de aur parasite prin preajma, cu padurea langa casa bunicii. Liniste..padure..izvoare... vantul mangaind crengile..miros de fan cosit...aer proaspat...brazi inalti...sufletul meu a ramas undeva pe acolo.
Am revazut locurile acestea...si am incercat sa surprind cateva imagini...timpul le-a mai schimbat.. si noi ne schimbam si privim poate cu alti ochi...dar sufletul ramane acelasi.
De pe un varf de deal, se zareste Detunata Mica, monument al naturii
Tot sus, un jneapan scaldat in soare
Izvoare cu apa rece...de-ti taie respiratia
Muschi verde...feriga...palaria sarpelui... parca din povestile cu zane
Padurea de brazi insa... nu mai e aceiasi, in locuri unde nu putea patrunde o raza de soare de desimea brazilor... acum.. e lumina, am ramas socata cum a disparut atata padure in cativa ani..si ce-a ramas in urma...copacii fara padure
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu