29 septembrie 2009

Relatia de cuplu

Despre iubire, sentimentul acesta care da sens vietii, s-au scris atatea lucruri frumoase, cantece, poezii. Se spune ca Dumnezeu e iubire, eu as spune mai degraba ca Iubirea e Dumnezeu. Dar noi oamenii, traim o varietate de sentimente inauntrul nostru. Iubirea e cea care trebuie sa iasa invingatoare. Inca din povestile copilariei, invatam ca iubirea iese invingatoare si trece peste toate obstacolele. Dupa multe incercari..dragostea adevarata invinge…urmeaza o nunta mare iar finalul e …”si-au trait fericiti pana la adanci batraneti”. Ne asteptam sa se intample asa si in viata, dar oare in cate cazuri se intampla intr-adevar asa...

25 septembrie 2009

Despre iubire

Imi propusesem sa scriu ceva despre iubire, insa... mi-au fugit cuvintele...nu stiu unde...doar ca nu le gasesc. M-am trezit in schimb ascultand muzica... Aaaa, mi-am dat seama unde mi-au fugit cuvintele. Pe Duelul Mintilor!!

LOLITA FLORES-Naci en el Mediteraneo

 
LOLITA FLORES-Naci en el Mediteraneo Asculta mai multe audio Muzica

Citind blogul Lolitei, mi-am amintit de o alta Lolita, Lolita Flores, cantareata si actrita spaniola

21 septembrie 2009

Despre incredere



Increderea in tine insuti, increderea in viata, in iubire, in tot ce e bine si frumos, increderea in oamenii de langa tine. Toate astea sunt strans legate intre ele.



Multa vreme n-am inteles sensul cuvintelor biblice “crede si nu cerceta” Am legat a crede strict de procesul mental, de logica, abia mai tarziu mi-am dat seama ca de fapt acest “a crede” porneste de fapt din interior si e mai mult legat de ceea ce simti. Cuvintele lui Blaga “ eu nu strivesc corola de minuni a lumii, si nu ucid cu mintea, tainele ce le intalnesc…” m-au facut sa ma lamuresc mai mult asupra acestui lucru. Asa e si cu increderea in oameni, la o prima vedere s-ar parea ca e ceva legat strict de actiuni si fapte, de argumente, de mental. Asa e normal sa fie in afaceri, in parteneriate unde nu sunt implicate sentimente, insa in relatiile dintre oameni, prietenie, dragoste, e vorba de mai mult...

10 septembrie 2009

Despre nonconformism


N-am rezistat tentatiei sa nu preiau leapsa de la pheideas, pentru ca imi place mult subiectul. Nonconformismul…cred ca exista in fiecare din noi intr-o anumita masura si ne place sa credem ca avem ceva numai al nostru, ca suntem deosebiti, mai altfel decat altii. Numai ca nu toti avem curajul sa ne dezvoltam acea latura, sau nu incercam sa ne cunoastem, preluam anumite modele si devenim un fel de roboti. Sau poate pur si simplu nu dorim sa ne exteriorizam.
Asadar nonconformismul e legat de curaj, de incredere in sine, de inteligenta, de creativitate, de dorinta de exprimare. Insa nonconformismul poate fi si doar o forma de a iesi in evidenta,cum se intampla uneori in cazul tinerilor care nu si-au gasit propria identitate, fara un fond anume, ducand chiar la extravaganta. Asadar cred ca nu trebuie sa fim nonconformisti doar de dragul de a iesi in evidenta sau de dragul de a te opune unor idei, ci trebuie sa avem niste valori clare care trebuie sa le urmam.
Si daca vorbesc de nonconformism raportat la societate, nu pot sa nu leg asta de si de mediul in care traim. Educatia am primit-o de la parintii nostri care au fost influentati de comunism, unii dintre noi am trait o parte din viata in communism. Iar comunismul a incercat sa ne uniformizeze, sa ne distruga individualitatea, sa distruga increderea in noi insine si sa nu avem curajul de a fi altfel. Chiar si religiile fac asta impunand dogme si ritualuri. Democratia ne-a dat libertatea de exprimare, acces liber la informatii, mai mult curaj si balanta s-a dus apoi in cealalta parte, trezind in oameni dorinta de a-si exprima nonconformismul. Va amintiti ca imediat dupa revolutie, cum nu ne convenea ceva, imediat faceam cate o greva. Imi amintesc ca si la scoala am facut greva cand s-a schimbat directorul, care fusese dirigentele nostru, iar profesorii nu-l prea placeau pentru ca era prea sever si impunea reguli. Ca libertatatea a bulversat valorile e alta poveste, dar in ceea ce priveste manifestarea nonconforsmismului pe plan social, a deschis larg portile, si a permite manifestarea propriei individualitati, cel putin la nivel teoretic. Problema e ca s-au uitat adevaratele valori si s-au importat cele mercantiliste, iar opinia publica s-a format in functie de acestea. Asa ca ai ajuns sa fii nonconformist daca nu intereseaza banii sau daca iti place poezia.
Dar o sa revin la nonconformismul individual si la creativitate. Daca n-ar exista nonconformism, am face totul asa cum a fost facut pana acum, n-am evolua, am ramane pe loc. Incepem prin a fi conformisti, umblam pe cai batatorite si apoi ne desprindem, gasim ceva nou. Acel ceva nou se va batatori din nou de altii, si tot asa. Numai ca sa aduci ceva nou, trebuie intai sa cunosti bine ceea ce exista, altfel ceea ce ti se pare ca ai descoperit e posibil sa fii descoperit altii inaintea ta. Mai precizez ca acel ceva nou trebuie sa fie superior vechiului pentru a evolua.
Daca pe plan social putem fi constransi intr-un fel sau altul, individual avem mai multa libertate de a face ceea ce vrem, depinde de noi daca batatorim mai mult caile existente sau aducem ceva nou. E alegerea noastra daca ne ghidam viata dupa niste conceptii vechi, sau preluam idei noi care ni se par mai bune, daca gandim cu propria noastra minte sau cu a altora. In cazul asta nonconformismul duce la o evolutie personala.
Despre mine, imi place sa ma consider o noncoformista, prin simplul fapt ca nu-mi plac regulile, nu-mi plac prejudecatiile, nu-mi plac conceptiile invechite, nu-mi place sa generalizez.Pe plan social nu-mi manifest prea mult nonconforsmismul prin atitudine, imbracaminte asa ca persoanele care nu ma cunosc prea bine poate nu ar spune asta despre mine. Si nu fac asta probabil pentru ca nu imi place sa atrag atentia asupra mea. In schimb nu am nimic impotriva celor care vor sa fie mai “altfel” si apreciez curajul si originalitatea, nu insa si pe cei ce vor sa epateze. Pe plan individual, cei ce ma cunosc si-mi sunt apropiati stiu ca fac alergie la expresii de genul “asa trebuie”, sau “sa nu zica lumea”. La urma urmei avem orcand posibilitatea de a a alege, daca alegem calea batatorita e pentru ca noi consideram ca e buna, nu pentru ca “asa trebuie”. Consider ca trebuie sa ne ghidam dupa propriile noastre conceptii si valori, sa fim noi insine, nu sa traim intr-un anume mod pentru ca asa trebuie sau sau de gura lumii. Ma mai consider nonconformista pentru ca sunt impotriva oricaror idei preconcepute, si deschisa la tot ce e nou, imi place sa fiu creativa, atat cat sunt in stare si apreciez originalitatea.



9 septembrie 2009

Despre cum alegem


Viata noastra curge asemeni unui rau, nu-i putem opri cursul putem doar sa-i influentam traseul. Si facem asta permanent prin deciziile care le luam. Cat suntem mici depindem de deciziile parintilor nostri, apoi treptat luam noi singuri decizii, bune sau rele, sunt ale noastre. Cu siguranta au existat momente in viata fiecaruia, cand o anumita alegere ne-a influentat pentru totdeauna destinul. Nu putem sa ne schimbam trecutul, putem doar invata din el si cand avem ocazia sa luam decizii mai bune.
Si ajungem iar la o rascruce in viata noastra cand trebuie sa alegem pe ce drum o luam. Cum alegem? Ne gandim, anticipam, facem rationamente … decizia noastra oare va fi buna? Sau ne lasam ghidati de primul impuls, facem asa cum ne dicteaza intuitia, cum simtim. Probabil au fost cazuri cand a-ti luat decizii in ambele moduri. Care v-au dus la rezultate mai bune? Ma refer bune pentru voi, nu pentru altii, adica care v-au facut sa va simtiti mai fericiti, mai impliniti.
Suntem in primul rand rodul educatiei parintilor, al scolii, al religiei al societatii. Ne influenteaza modul lor de a gandi, valorile si poate la un moment dat uitam cine suntem noi, ce ne dorim noi de fapt. Multi parinti doresc sa realizeze prin copii lor ceea ce ei nu au realizat si ii influenteaza in acest sens. Dar nu stau sa-i observe, sa-i asculte ce vor ei de fapt.
Rationalul este automat implicat in orice fel de alegere, pentru ca orice fel de alegere o facem constient, depinde doar care sunt elementele care stau la baza alegerilor noastre..si ce are valoare pentru noi. Pentru unii conteaza ceea ce se vede ce e palpabil, lucruri, fapte, actiuni, pentru altii conteaza mai mult partea emotionala, depinde de structura fiecaruia. Asa, ca o tendinta, barbatii inclina spre prima parte a faptelor si a actiunilor, femeile spre partea emotionala, dar generalizarile sunt pur orientative. De fapt sunt impotriva generalizarilor si a clasificarilor . Acestea genereaza de regula prejudecati. Dar sa revin la alegeri.
M-a intrebat cineva de curand, daca aleg cu mintea sau cu sufletul si am raspuns fara ezitare: aleg cu sufletul, mintea mai poate gresi, sufletul nu greseste. Raspunsul asta l-am dat fara sa ma gandesc prea mult, pur si simplu asa mi-a venit. Si am spus asta din experienta mea de viata, dupa ce am luat mai multe decizii, unele mai mult cu mintea, altele mai mult cu sufletul si am constatat ca deciziile care mi-au adus cele mai mari satisfactii au fost acelea in care am facut ceea ce am simtit, fara sa ma las prea mult influentata de alte opinii. Suntem singurii responsabili de alegerile noastre. De fapt alegem cu mintea dar important e sa ne ascultam sufletul, sa ne cunoastem pe noi insine, ceea ce vrem, ceea ce conteaza pentru noi cu adevarat. Totul ne influenteaza, mediul social, cultural, educatie, etc. important e ca dincolo de toate acestea sa ne regasim pe noi insine. Sa gandim cu propria noastra minte, sa alegem ceea ce corespunde propriilor noastre valori.
Asta o facem cred pe masura ce ne maturizam, mai intai adunam informatii, apoi decantam…si facem alegeri …cu mintea…cu sufletul. Si in timp vedem rezultatul alegerilor noastre, si vedem ca intr-un anumit moment poate mintea noastra a fost influentata de anumiti factori si nu am luat decizia cea mai buna. Important e ca din toate astea sa invatam sa ne cunoastem. Sa nu trecem degeaba prin viata.

8 septembrie 2009

Undeva ...in Apuseni

Cred ca fiecare dintre noi are locuri dragi sufletului, locuri in care se regaseste, de care isi aduce aminte in unele momente, si de cele mai multe ori locurile acestea se leaga de copilarie, de clipele fericite, lipsite de griji care le-a trait in copilarie.
O mare parte din copilaria mea am petrecut-o intr-un mic sat din Apuseni, un sat mai singuratic, cu case razlete, cu mine de aur parasite prin preajma, cu padurea langa casa bunicii. Liniste..padure..izvoare... vantul mangaind crengile..miros de fan cosit...aer proaspat...brazi inalti...sufletul meu a ramas undeva pe acolo.
Am revazut locurile acestea...si am incercat sa surprind cateva imagini...timpul le-a mai schimbat.. si noi ne schimbam si privim poate cu alti ochi...dar sufletul ramane acelasi.








De pe un varf de deal, se zareste Detunata Mica, monument al naturii




Tot sus, un jneapan scaldat in soare







Izvoare cu apa rece...de-ti taie respiratia








Muschi verde...feriga...palaria sarpelui... parca din povestile cu zane










Padurea de brazi insa... nu mai e aceiasi, in locuri unde nu putea patrunde o raza de soare de desimea brazilor... acum.. e lumina, am ramas socata cum a disparut atata padure in cativa ani..si ce-a ramas in urma...copacii fara padure













LinkWithin

Related Posts with Thumbnails