8 iulie 2010

Relatia de cuplu - libertate in doi?!



Continuand ideile mele despre viata in doi, despre care am scris intr-o postare mai veche Relatia de cuplu, incerc sa propun spre dezbatere un subiect delicat: cat de liber esti sau vrei sa fii intr-o relatie. E casnicia o colivie de aur? Poti sa te simti liber si sa fii casatorit in acelasi timp? Senzatia de libertate e strans legata de aceea de fericire. Poti fi fericit daca te simti incatusat?
    Dar mai intai trebuie sa pornim de la ideea cat de liber iti doresti sa fii. Te indragostesti, iar dragostea presupune daruire, daruire totala, iar atunci cand simti asta nu-ti doresti decat sa apartii cu totul celuilalt. In momentul acela nu-ti mai doresti nici un pic de libertate, spui iubitul (a) meu (mea), sufletul si trupul iti apartine  pune-mi catuse :) . Acum nu vreau sa sugerez scenarii sado-masochiste, vreau doar sa descriu starea de euforie pe care ti-o da dragostea la un moment dat. Insa aceasta stare nu poate dura la infinit, iar la un moment dat fluturasii din stomac dispar..si catusele incep sa te incomodeze. Realizezi ca de fapt ai nevoie si de un spatiu personal..unii de mai mult, altii de mai putin. Sau se poate intampla sa pornesti la drum de la inceput cu o imagine clara despre ceea ce vrei intr-o relatie.

3 iulie 2010

Vise

    De cand ma stiu..am fost o visatoare. Si intotdeauna , mama mi-a spus ca nu e bine sa visez atat, sa fiu mai realista, mai cu picioarele pe pamant. Sa ma multumesc cu ce am, sa imi cunosc limitele..Ca visele nu ma fac fericita, ci imi creaza o stare de nemultumire. I-a fost teama ca asa visatoare fiind, o sa fac gesturi necugetate..sau o sa-mi pierd capul dupa vre-un baiat. Si nu s-a intamplat asta..pentru ca odata cu mult idealism..am si o doza suficienta de ratiune incat sa imi dau sema ca nu idealurile nu pot fi atinse..sunt doar undeva sus..ca o stea calauzitoare. Iar ceea ce visez nu mi se pare irealzabil. Sotul meu  imi sugereaza aceleasi lucruri..sa nu mai visez atata. Dar nimeni nu imi spune cum sa fac..ce sa fac cu visele mele. Nu inteleg ca asa sunt eu construita..iar daca imi ucid visele..ma ucid pe mine. M-am intalnit cu o prietena si imi spune ca ma vede schimbata..mai trista..ca acum cativa ani cand ne intalneam eram mai vesela. E drept am trecut printr-o perioada mai grea...am stat ceva timp destul de izolata, dar daca ma gandesc bine atunci aveam mai multe vise. Iar acum a mai venit si criza asta sa imi mai ciunteasca din ele..se duce speranta noastra ca o sa ne fie mai bine si o sa avem bani si timp pentru a face ceva pentru sufletul nostru..nu doar pentru a supravietui. Sau poate doar asa o sa ne dam seama ca ne-am consumat timpul si energia inutil..doar pentru material..si am uitat sa ne hranim sufletul cu vise. Ce suntem fara vise ..decat niste roboti..niste legume. eu una n-as putea trai fara vise, visele imi dau putere, sunt aripile cu care pot zbura. Doar ca atunci cand ne luam zborul..trebuie ca aripile noastre sa fie puternice. O sa am grija de aripile mele..sa mai pot sa zbor..iar cand intr-o zi imi voi da seama ca nu mai pot zbura...ma voi multumi sa-mi invat puisorii sa zboare.

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails