3 noiembrie 2010

Ranile care dor....




Lorelei a deschis cu ceva timp in urma pe blogul sau o discutie privind vulnerabilitatile si  reactiile care le avem in confruntarile cu altii..cand ne simtim atacati , ofensati, raniti. Si spunea ca atunci, de fapt, ii lasam pe altii sa ne atinga "calcaiul lui Ahile" si sa deschida rani vechi...si ca intotdeauna problema e la noi. Sunt de aceiasi parere in ce priveste vulnerabilitatea care exista in fiecare si faptul ca noi ne lasam raniti..si de multe ori interpretam gresit datorita unor puncte mai slabe ale noastre..sau a unor probleme mai vechi, de cele mai multe ori din copilarie. E probabil acea memorie afectiva..daca ceva sau cineva ti-a facut o data rau, cand auzi sau intalnesti ceva asemanator, anticipezi, te pregatesti de atac sau chiar ataci fara sa fii atacat. E foarte clar ca datorita faptului ca ne lasam raniti..cauza tine in primul rand de noi..insa tin sa precizez ca nu e intotdeauna vorba de o problema a noastra...poate fi doar sensibilitate la rautatea altora.  Si asa se intampla cu oamenii de care suntem legati afectiv.

Spuneam atunci intr-un comentariu ...ca atunci cand iubesti ... rana care ti-o face ce-l pe care-l iubesti e de fapt rana lui...care te doare pe tine!...adica ignoranta, nepasare, neiubirea..cu sau fara buna stiinta. Intr-o relatie de iubire ar trebui sa primeze sentimentele, iar atunci cand unul cauta sa dovedeasca ceva, sa arate ca are dreptate si pune asta mai presus de iubire..e de fapt o problema a lui, "buba" lui care e normal sa te raneasca atat timp cat esti implicat afectiv. Si este si problema ta pentru ca astepti altceva de la el si l-ai apreciat gresit. De fapt cele mai multe neintelegeri provin din asta, ca noi asteptam ca ceilalti sa reactioneze ca si noi. Iar manifestarile violente sunt mult mai usor asimilate decat blandetea, daca vedem asta in jurul nostru avem tendinta de a ne transforma si noi si de a raspunde cu aceiasi moneda.
   

Adevaratele rani acestea sunt:  orgoliul, invidia, rautatea, ignoranta. Oamenii care se simt atacati foarte usor in discutii, de catre oricine, de cele mai multe ori le este zgandarit orgoliul, preabuna parere despre ei, sau increderea in sine. Si automat..cand te simti atacat, cea mai la indemana reactie este sa ataci la randul tau, sa ranesti, sa atingi puncte sensibile ale celuilalt. Vulnerabilitatile celuilalt mai sunt exploatate de multe ori si in scopul de a manipula. Insa in relatiile afective..succesul sau adevaratul castig nu poate fi obtinut asa.  

Ne putem noi imbraca in armuri de sus pana jos..sa devenim invulnerabili, sa nu ne mai atace nimeni? Daca am putea, nu am mai fi oameni atunci. Daca nu am putea simti durerea noastra si a celor de langa noi nu am fi capabili sa simtim nici iubire. Ce facem noi de cele mai multe ori?..fugim de durere, ne  este teama sa nu fim raniti, construim prea multe cetati si ziduri in jurul inimii noastre...si apoi ne miram ca iubirea nu ne mai gaseste.  Bineinteles ca nu e bine nici sa te lasi ranit si sa te incarci cu problemele celor din jurul tau...dar e foarte important sa iti dai seama de unde vine durerea, adevaratele cauze, si sa iti gasesti apoi resursele de fericire. Oricat am incerca nu putem deveni perfecti..nici sa fim izvor nesecat de iubire, nici invulnerabili si neclintiti ca stanca. Punctele noastre slabe, acolo unde putem fi raniti, "bubele", trebuie in primul rand sa le cunoastem si sa le acceptam pentru a le putea vindeca. Iar cand ne dor..sa acceptam durerea, sa ne contopim cu ea, pentru a o absorbi, pentru a o transforma, nu sa fugim.  


Cred ca aici se face de multe ori confuzia, cand se considera "rana", sensibilitatea, sufletul, viata. Asta ne sunt date pentru a trai si simti, iar pentru a distinge ce ne face bine de ce ne face rau, ne-a fost data mintea.

Datorita faptului ca cel mai usor ne ranesc persoanele de care suntem legati afectiv..avem tendinta de a considera sensibilitatea si iubirea ca un punct slab, vulnerabil. De cate ori nu am spus si eu...cand m-a durut..fiind o sensibiloasa de felul meu :)...de ce a trebuit sa fiu asa..de ce nu m-a facut mama mai insensibila (mai nesimtita zic eu de fapt, sa ma doara in cot de toate :)) Dar sincer nu as vrea sa fiu asa..pentru ca atunci nu as reusi nici sa ma bucur din motive pe care pe altii ii lasa reci. Si nici nu as putea sa fiu altfel decat sunt. Iar atunci cand reusesc sa ranesc pe cineva drag, intr-o lupta a orgoliilor (pentru ca nu duc nici eu lipsa sau ma  molipsesc uneori de la altii)..ma trezesc ca tot pe mine ma doare.
 

Pentru a nu mai simti durerea, nu anestezia permanenta e solutia  (desi  in cazuri de criza acuta e salvatoare..si organismul chiar asa reactioneaza)..ci cautarea si intelegerea cauzelor, a motivelor ce duc la durere. Pentru ca apoi sa te poti detasa de ele.

Si o sa inchei cu un citat pe care l-am citit mai demult pe un blog Simturile originare si care mi-a placut foarte mult..si se potriveste cu postarea:

"Banuiesc ca Viata a privit si a vazut in lumea din preajma ei - intaia oara - printr-o rana. Originar, toate simturile trebuie sa fie - rani permanentizate..."

 Iar melodia mi-a venit pur si simplu in minte...e cunoscuta mai mult in alta interpretare:


 

 



 

8 comentarii:

  1. Bineinteles ca percep "loviturile" celor apropiati mai acut decat ale celor care nu conteaza. Pentru ca ne facem iluzii in legatura cu ei, pentru ca avem in plus afectivitate, in comparatie cu cei de care nu ne pasa. Si suportam totul cu stoicism. Insa, lovitura dupa lovitura..., duce, cu timpul catre, ceea ce tu-i ziceai, nesimtire (si eu ii zic la fel). Si devii nesimtitor, inima ti se impietreste. Eu cred ca nimeni nu poate deveni invulnerabil pentru ca este omeneste imposibil, desi multi se lauda cu aceasta. Interesant este sa privim "problema" si din alta pespectiva. Sa nu mai avem asteptari, sa incercam sa luam oamenii ca atare si, atunci cand e necesar sa suferim, sa stim ca era posibila si aceasta varianta. Insa este un exercitiu dificil al mintii. Si se poate intampla, mai apoi, sa treci pe langa lucruri si oameni care merita cu adevarat atentie, dar tu intorci privirea si pierzi mult mai mult decat daca te-ai incumeta sa suferi o data... Stiu sigur ca niciodata omul nu va fi multumit. Daca va suferi se va plange pentru ca nu poate fi fericit, iar daca va fi fericit si cu o viata cursiva, se va plictisi si va cauta ceva ca sa poata iesi din rutina... Cale de mijloc, de obicei, nu prea se intalneste. Poate ca trebuie sa spunem ca-i necesar sa suferi ca sa suporti fericirea si s-o apreciezi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt de acord cu cele doua idei : uneori ranile vechi sunt atinse, se deschid si dor. La o aluzie, un cuvant, o fapta. Ale altuia. Se reactiveaza.
    Alteori, insa, da, esti pur si simplu sensibil la rautate. Adica... de ce te ataca altii nejustificat, cand tu nu ai facut ceva care sa provoace acea reactie? Ce se intampla e ca EI au actionat din ranile lor, aduse la suprafata de vreun cuvant al tau, pe care nu l-ai intentionat ofensiv. Pur si simplu, ei au inteles gresit.
    Dar trebuie sa te cunosti foarte bine, ca sa reusesti sa-ti dai seama cand e vorba de o situatie sau de cealalta.

    RăspundețiȘtergere
  3. @QED, chiar asa e, e necesar sa fii capabil sa suferi ca sa poti fi fericit..dar trebuie sa stii si sa inveti din suferinta. Si ideea e nu sa incasezi lovituri si sa devii nesimtitor, ci sa eviti loviturile ce pot fi evitate. Sa luam oamenii ca atare..foarte bine spus, dar mai greu de aplicat cum spuneai. Primul pas e sa ne dam seama.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Lorelei, exact trebuie sa te cunosti foarte bine..si sa iti dai seama cand e orgoliul tau sau al celuilalt, cand e rautate. Tot ce poti face e sa nu raspunzi rautatii cu rautate. Daca celalalt isi da si el seama ..e minunat, daca nu, e problema lui. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. :)
    Bun regasit, tuturor!
    Subscriu celor scrise de catre tine.
    Eu cred ca totul pleaca de la asteptari!
    Asteptam ca celalalt sa se comporte precum noi, sa gandeasca precum noi, sa simta precum noi etc.
    Cand asteptarile nu se materializeaza, incepem sa ne simtim "raniti"!
    In periplul meu (adica in viata mea) am constatat ca oamenii prefera sa fie mintiti, si cel mai curios este ca se mint pe sine, pentru a-si inflori existenta.
    Confunda sensibilitatea cu vulnerabilitatea; prima ar trebui sa fie cea care dezvolta in om frumosul, bunatatea, etica etc., cea de-a doua dezvolta resentimente, suspiciuni, predispozitie la interpretari eronate, gasirea unor similitudini in niste tipare, actiuni etc.

    Nu sunt de acord cu citatul!"toate simturile - rani permanentizate"?!
    Oamenilor li s-au dat doua cai de a intelege mediul in care isi duc existenta, de la viata, pana la cea mai nesemnificativa "natura moarta"!
    Depinde de fiecare om ce alege si cat alege din ce alege pe drumul sau catre moarte!
    Poate alege iubirea, sau poate alege suferinta.
    Aleg sa sufar cand imi moare cineva drag, dar suficient cat sa nu-mi provoc traume (adica sa iubesc pe Dumnezeu, indiferent cata tragedie trebuie sa inghit) sau aleg sa sufar suficient de mult incat sa-mi provoc traume serioase cu repercusiuni si asupra mea si a celor din jur (adica sa nu-l iubesc oe Dumnezeu, indiferent cata tragedie trebuie sa inghit).
    Eu asa am inteles ca stau lucrurile... pana acum!
    Mai am de mers pe drumul vietii catre moarte, astfel incat, mai am sanse sa inteleg si alte lucruri.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Bine te-am regasit si eu @andreiule :) In ce priveste citatul..cum spui si tu..si eu in postare suntem de acord ca a simti nu inseamna numai rana, durere. A simti inseamna viata. Si cred ca nu poti alege sa simti doar durere sau fericire, de altfel cred ca cei care aleg suferinta de fapt incerca sa se anestezieze oarecum cu durerea..sa nu mai simta la fel. Citatul eu l-am inteles un pic altfel. "Originar - toate simturile trebuie sa fie rani permanentizate"...adica intai, initial, trebuie sa simti durerea pentru a simti fericirea, cum spunea si QED..iar "permanentizat"...sa fii oricand deschis spre a simti..sa nu-ti anihilezi simturile, sa poti accepta oricand atat durerea, cat si fericirea. Foarte frumos spus..aleg sa-l iubesc pe D-zeu...iar pentru mine asta se traduce ca aleg sa iubesc viata, frumosul, iubirea...pe cand am observat ca pentru unii, a alege sa-l iubesti pe D-zeu inseamna a spera si astepta o alta viata, cu mai putina suferinta si a trece mai usor prin viata aceasta.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ma bucur ca existi, ca simti...
    ca esti frumoasa...si iubesti:)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Joker..si eu ma bucur cand gasesc oameni sensibili si profunzi ca tine..:)

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts with Thumbnails