Despre iubire - Beauty and the Beast

 

   Din nou despre iubire. Tot dezbatand pe Duelul mintilor diverse idei, incercand sa gasim raspunsuri...ajungem inevitabil la iubire. Ce vor femeile? -iubire  Ce vor barbatii? - iubire. De ce se indragostesc fetele cuminti de baieti rai?....toate aceste intrebari ne duc, din nou ..la altele...ce  e iubirea, de ce iubim, ce iubim, e iubirea conditionata sau nu, e hazard sau nu.
    Iubim tot ce asociem in mintea noastra cu frumosul, cu binele...tot ceea ce ne da senzatii placute. Putem iubi ceva urat? Va amintiti povestea de dragoste  Frumoasa si Bestia. In majoritatea povestilor, personajele se impart in 2 tipuri: feti-frumosi, zane - bunatatea si frumusetea fiind nedespartite si zmeii cei fiorosi, rai, urati, monstri cu multe capete, cotoroante, etc. In realitate insa, nu exista oameni absolut buni sau absolut rai, nu exista frumusete perfecta, toti suntem o combinatie de bine si rau si traim o varietate de emotii, pozitive si negative. In fiecare om bun exista o mica bestie si in fiecare bestie exista ceva bun. Cum putem face sa evoluam, sa devenim mai buni, sa ne transformam in printi?  ... As spune ca prin cunoastere, constientizare si prin iubire.
    Idealizarea iubirii...povestile cu zane si feti-frumosi..ideile preconcepute, conditionarile formate in mintea noastra, nu ne ajuta sa cunoastem si sa iubim o persoana asa cum este ea,  si ajungem sa iubim un Luceafar sau o imagine falsa care am creat-o in mintea noastra...sau renuntam la iubire si devenim pragmatici.


    Dar sa revin la povestea noastra...Cum a putut sa iubeasca Frumoasa sa iubeasca o Bestie, care initial a vrut sa-i faca rau tatalui ei si a carei infatisare era respingatoare? Trebuie sa mentionez intai, ca Frumoasa, era nu numai frumoasa ci si (mai ales!) inteleapta si buna. Isi iubea mult tatal incat a decis sa-i salveze viata chiar sacrificandu-se. Iubea frumosul, trandafirii, iar despre Bestie stia ca e fioroasa si urata...departe de idealul iubirii. Bestia se indragosteste, iar asta il face mai bun. Frumoasa ii vede aceasta parte buna (ceea ce dovedeste deschiderea spre cunostere), o apreciaza, si treptat, renunta la prejudecatile si conditionarile care erau in mintea ei, realizeaza ca valorile interioare, bunatatea sunt mai importante ca aspectul exterior (acesta presupune o maturizare, cunoastere de sine si o ierarhizare a valorilor), si  ajunge chiar sa se indragosteasca de Bestie. Bestia la randul ei, a fost odata un print cara a facut fapte rele si datorita acestoara a fost transformat intr-o bestie.  Vazandu-se asa urat,  s-a izolat de lume si s-a comportat asa cum lumea se astepta sa se comporte o bestie. Undeva in sufletul lui a existat bunatatea si speranta ca intr-o zi va fi iubit si va scapa de vraja, iar indragostindu-se de frumoasa...a inceput sa se schimbe, constientizand ca numai iubind, daruind si el bunatate ar avea sansa de a putea fi iubit. Iar dragostea adevarata a printesei.o primeste doar atunci cand crede ca a pierdut-o definitiv..cand dorinta de a fi iubit ii iese din minte si ramane doar dragostea neconditionata.
    Frumoasa povestea, multe intelesuri se desprind din ea...dar povestile ne arata doar reusita, nu si esecul. Iubirea are capacitatea de a transforma un om, de a-l face sa devina mai bun..dar pentru asta trebuie sa existe si in acel om..dorinta de a se transforma si capacitatea de a iubi. Daca Bestia nu avea acel potential de a iubi in ea, acel ceva bun, si nu ar fi fost capabila sa-si depaseasca frustrarile, mania, nu s-ar fi putut transforma intr-un om mai bun, nu ar fi "atras" dragostea Frumoasei.  Iubirea poate genera iubire...iar iubirea trebuie sa fie neconditionata, sa vina din suflet. Asta nu inseamna sa inchidem ochii, sa nu ascultam mintea, ci dimpotriva, sa constientizam si sa iubim ceea ce este persoana de langa noi, nu ceea ce ne imaginam sau ne dorim noi sa fie, altfel mai devreme sau mai tarziu vom fi dezamagiti. Totodata, simpla dorinta mentala de a iubi si de a fi iubiti, nu este suficienta, trebuie sa existe si deschiderea sufleteasca pentru asta. Suntem oameni, imperfecti prin urmare, doar puterea de a iubi ne ajuta sa fim mai buni. Asadar iubirea trebuie intai sa existe in noi pentru a o putea darui.

    E iubirea conditionata sau nu? Sa pornesc de la motivul iubirii. Iubim pentru ca...? Nu mi se pare o abordare corecta. Nu iubim din diverse motive..iubirea e in noi..poate sa creasca ..poate sa ramana in stare latenta..poate sa se orienteze catre ceva palpabil sau catre ceva imaginar . O vad ca un potential energetic, care difera de la om la om. Suntem inzestrati cu acest potential in mod diferit si acesta se dezvolta in functie de diversi factori...interni si externi. Mai intai exista in noi nevoia de a fi iubiti, un copil mic are nevoie, pe langa hrana, de dragoste pentru a putea trai si a se putea dezvolta. Ne incarcam cu iubire din tot ceea ce gasim bun si frumos in jurul nostru. In fiecare din noi exista nevoia de a primi iubire si de a darui. Uneori suntem plini de iubire si atunci ea se revarsa asupra celor din jurul nostru. Cand primim si noi iubire...se creaza un flux, o relatie.
    Conditionarile tin de experienta anterioara, de memorie, de procesul mental. Iubirea e sentiment..directionat catre cineva sau ceva, e ca un flux de energie. In relatiile dintre oameni  intervine aceasta energie dar pe langa asta exista tot timpul conditionarile. Iubirea, care e in noi, si nu se raporteaza la altceva, e neconditionata, e pura simtire, pe cand relatiile de iubire dintre oameni sunt inevitabil conditionate. In momentele in care traim clipa, fara a ne gandi la nimic..ceea ce simtim e pur, neconditionat. In rest simtim, gandim...sunt procese care se pare ca le controlam ...altele care ne controleaza..singurul lucru pe care il putem face e sa punem in acord gandirea cu simtirea pentru a ajunge la un anumit echilibru.
    Asadar premisa iubirii este in noi, prin autocunoastere si constientizare putem sa o dezvoltam, iar apoi relatille se infiripa in functie de conditionarile anteriore si de ierahia de valori care am stabilit-o.