Vi s-a intamplat vreodata sa va doriti un lucru, sa investiti mult timp si energie pentru aceasta dorinta, iar cand, dupa multe eforturi , dorinta s-a implinit, sa nu simtiti satisfactia pe care v-ati imaginat-o? Dimpotriva , sa va simtiti doar obositi. Am gasit undeva, nu imi amintesc exact unde o explicatie..aceea ca ai cheltuit prea mult suflet. Adica ai avut prea multe nemultumiri si frustari pana sa ajungi la indeplinirea dorintei…incat bucuria care ti-o ofera nu le depaseste. E ca si cum ai platit un pret prea mare pentru un lucru. Sau poate ai asteptat prea mult timp..iar in timpul acesta alte lucruri au devenit mai importante…mai ramane in suflet nostru sau mai bine zis, in mintea noastra, amintirea dorintei..insa satisfactia pe care ti-o da implinirea ei acum e mai mica decat ar fi fost daca s-ar fi implinit cu ceva timp in urma.
Asa se intampla cu unele dorinte. Iar ce e paradoxal…de multe ori, cu cat te concentrezi mai mult pe indeplinirea unei dorinte, cu cat depui mai mult efort, cu atat te indepartezi mai mult de realizarea ei . Iar unele dorinte..pur si simplu le uitam, nu mai sunt in mintea noastra…iar cand ne asteptam mai putin …ne trezim ca se realizeaza si atunci ne amintim ca ne-am dorit odata asta. Interesant cum lucreaza SUBCONSTIENTUL. Unii cred ca-l putem pacali, prin vointa noastra, prin directionarea gandurilor si repetarea lor…eu nu cred ca poate fi usor pacalit.
Asa se intampla cu unele dorinte. Iar ce e paradoxal…de multe ori, cu cat te concentrezi mai mult pe indeplinirea unei dorinte, cu cat depui mai mult efort, cu atat te indepartezi mai mult de realizarea ei . Iar unele dorinte..pur si simplu le uitam, nu mai sunt in mintea noastra…iar cand ne asteptam mai putin …ne trezim ca se realizeaza si atunci ne amintim ca ne-am dorit odata asta. Interesant cum lucreaza SUBCONSTIENTUL. Unii cred ca-l putem pacali, prin vointa noastra, prin directionarea gandurilor si repetarea lor…eu nu cred ca poate fi usor pacalit.
Dorintele vin de undeva din adancul sufletului nostru. De fapt la acest fel de dorinte ma refer, nu la ambitii, nici la dorinta fizica. Sau ele vin din mintea noastra? Nu stiu cum se face ca tot timpul ajung la dilema asta minte/suflet. Mintea cred ca e doar un filtru, un mod de a constientiza ceea ce simtim, sau cel putin o parte din ceea ce simtim. Iar pentru dorintele noastre, mintea are rolul de a echilibra, de a selecta…ce rost are sa ne dorim lucruri care nu se pot realiza? Ca oameni rationali, ne dorim lucruri pe care avem speranta ca le-am putea realiza candva. Daca ne concentram asupra unor dorinte irealizabile..inseamna ca am pierdut contactul cu rationalul si incepe nebunia. La polul opus, daca dorintele noastre se limiteaza la nevoile pe care le avem si numai la rational..devenim ca niste roboti..ne incadram in tipare, ne pierdem in rutina. Dilema mea e cat de mult trebuie sa lasam dorintele sa ne influenteze..sau cat de mult trebuie sa le controlam cu ajutorul mintii. Stiu..trebuie sa ajungem fiecare la un echilibru. ..sau altfel spus sa alegem calea de mijloc. Dar pentru asta de multe ori balanta inclina intr-o parte sau alta. Si totusi ce facem cu dorintele, ne luptam sa ni le implinim, sau ne adaptam realitatii, ignorandu-le...Cred ca stiu un raspuns de la un bun prieten…constientizare, relaxare…
Colaborarea sau conflictul dintre raţiune şi suflet e o constantă a condiţiei umane, ca să zic aşa, şi, deşi pare evident că echilibrul între aportul celor doua la viaţa noastră este soluţia, nu întotdeauna reuşim să-l găsim.
RăspundețiȘtergereFără a fi iraţională, recunosc că majoritatea deciziilor mai importante pe care le-am luat s-au bazat mai mult pe suflet şi pe ce am simţit...ca să fiu mai exactă, nu am ales contra sufletului, adică, dacă mintea mă îndemna într-o direcţie, o alegeam numai dacă în aceeaşi direcţie mă indemna şi sufletul şi au fost şi situaţii în care am ales direcţia "indicată" de suflet contrară celei indicate de minte. Încercam acum să-mi amintesc de vreo decizie pe care să o fi luat doar cu mintea, contrar la ceea ce simţeam, şi nu-mi amintesc :)
Cred că prin "ce simţeam" mă refer şi la un fel de intuiţie, nu doar la ceea ce îmi doream...dacă intuiţia îmi spunea să ignor realitatea şi să lupt pentru dorinţele mele sau, din contră, să-mi analizez mai atent dorinţele, şi prin analiză înteleg inclusiv scrutarea sufletului, atunci ceea ce-mi spunea intuiţia se transforma în sentiment şi căutam să-l urmez...şi când, mai ales din cauza minţii, am amânat s-o ascult, s-a dovedit că am greşit...
Între minte şi suflet trebuie să existe un echilibru. Dar sunt situaţii în care intuiţia, sufletul trebuie să primeze. În ce mă priveşte, atunci cînd mi-am ascultat mintea şi am făcut împotriva sufletului, am avut mai multe deziluzii decît în situaţia opusă. Ideal e să existe acel echilibru. Dar nu cum nu e posibil mereu...
RăspundețiȘtergereLegat de dorinţele irealizabile... Trebuie să fim foarte sinceri cu noi. Pentru că există dorinţe cît de poate de realizabile, normale, care nu sunt exagerate cu nimic. Însă atunci cînd nu reuşim să le aducem la îndeplinire începem să ne autosugestionăm că poate dorinţa noastră era una imposibil de realizat. E o încercare de a trece peste situaţie. Şi funcţionează o vreme. Numai o vreme, din păcate...
@Rontziki, ceea ce spui, este o dovada de echilibru..de a-ti folosi mintea in concordanta cu ceea ce simti. O decizie e un proces rational, iar faptul ca deciziile pe care le iei nu intra in contradictie cu ceea ce simti iti ofera un echilibru. Inseamna in primul rand sa te cunosti pe tine insuti. Am mai scris despre asta in Despre cum alegem. Iar intuitia (care e mai dezvoltata la femei, asa ca suntem norocoase din punctul asta de vedere) e o imbinare fericita intre minte, inteligenta, subconstient, sentimente si ar trebui intr-adevar sa incercam sa o dezvoltam. Insa dorintele, visele..tin mai mult de sentimente si mai putin de ratiune. Cu cat esti mai realist, mai "cu picioarele pe pamant" cu atat ai mai putine dorinte si vise si e mult mai usor sa atingi echilibrul. Problema e mai mare la cei "cu capul in nori".
RăspundețiȘtergere@saturnianule, notiunea de "normal" e subiectiva la urma urmei. Ceea ce mi se pare mie (si tie :) ) normal, poate parea exagerat pentru altii si invers. Si aici depinde la cine te raportezi, la ceea ce crezi tu, sau la ceea ce cred cei mai multi oameni ca e normal. Daca te raportezi la altii si actionezi impotriva a ceea ce simti tu...te vei simti frustrat, asa cum spui tu..functioneaza numai o vreme. Daca iti urmezi ceea ce simti, focusandu-te pe propriile dorinte, poti sa nu mai fii in armonie cu cei din jurul tau si atunci apar alte dezechilibre. Constientizarea acestor dorinte...si o detasare, incercarea de a le privi cumva din exterior..te poate ajuta la mentinerea echilibrului. De anumite conditionari nu putem scapa.
RăspundețiȘtergereDe condiţionări nu scăpăm niciodată. Nici nu pretind asta. Însă, revenind la echilibru, e important să găsim acele condiţionări între graniţele cărora să ne simţim bine sau măcar confortabil. Pentru că dacă ne simţim aşa, nu le mai percepem ca pe nişte condiţionări.
RăspundețiȘtergereDe exemplu, ştiu persoane pentru care căsătoria este ca o închisoare pentru că reprezintă o limitare a libertăţilor. Poate chiar aşa este, poate nu. Pur şi simplu, ei se află într-o condiţionare cu care nu se simt confortabil iar imaginea de închisoare este comparaţia prin care fie îşi exprimă frustrarea interioară, fie îşi furnizează puterea acceptare a condiţionării neplăcute: "e o închisoare, eliberarea nu depinde numai de mine aşa că n-am decît să merg mai departe"
Ne place sau nu, cam totul se rezumă la percepţie şi la ceea ce putem face ca percepţia respectivă să ne ofere un grad cît mai mare de relaxare şi confort interior.
Ceea ce spui tu e o modalitate de a te adapta la conditionari si constrangeri, la cele pe care nu le poti schimba sau alegi sa nu le schimbi pentru ca consideri ca e mai bine asa. Ai dat exemplu casatoria, aceasta este o conditionare pe care o alegi si la care poti renunta daca consideri ca iti este mai bine singur. Asa cum ai spus, daca accepti anumite conditionari, cauti sa iti fie cat mai bine. Foarte adevarat gradul de confort ni-l facem noi, prin perceptia noastra. Dar dincolo de toate astea, din sufletul nostru izvorasc dorinte..care ne pot perturba confortul. Daca le-am alunga pur si simplu...am pastra echilibrul si confortul. Mintea poate face asta..dar ce te faci cu sufletul?
RăspundețiȘtergereProbleme de astea si-o pun cei visatori, ca mine :), nu cei puternic ancorati in realitate. Pot fi considerate capricii ale celor care nu au probleme mai mari...depinde de fiecare cum percepe. Dar ascultandu-ti dorintele launtrice e o cale de a te cunoaste pe tine insuti la urma urmei. Si e important in primul rand constientizarea a ceea ce simti..si de ce simti anumite lucruri, si incercarea de a le privi cumva din exterior. :)
RăspundețiȘtergereUneori dorinţele sunt, aşa cum spui şi tu, capricii, şi ar trebui poate să fie ignorate, dar se întâmplă şi doar să parî capricii...şi, dacă le dai atenţie, să-ţi dai seama că ele apar şi le simţi fie pentru că te vor îndruma pe un drum pe care trebuie să mergi, fie pentru că, chiar dacă îndeplinirea lor poate nu ţi-ar aduce satisfacţia şi împlinirea pe care le doreşti, conţin nişte lecţii importante fără de care, indiferent de drum, nu poţi merge mai departe aşa cum ţi-ai dori, nu poţi fi tu...
RăspundețiȘtergereAşa cum ziceam şi mai sus, eu sunt pentru ascultarea sufletului, chiar şi atunci când doar şopteşte şi chiar şi atunci când ascultarea lui poate însemna alungarea confortului şi a echilibrului. Oricum, numai dacă il asculţi atent şi încerci să te laşi cumva în voia lui, poţi înţelege dacă e vorba de capricii sau de ceva mai mult, înainte să decizi dacă îi urmezi sau nu vrerea :)
Rontziki, se pare ca suntem pe aceiasi lungime de unda :), frumos ai spus, "sa-ti asculti sufletul chiar si atunci cand doar iti sopteste" :)
RăspundețiȘtergere< Câte lucruri există pe lume care mie nu îmi sunt de nici un folos ! > zicea Socrate şi avea în vedere partea materială, cu spiritualitatea este mai altfel…
RăspundețiȘtergereSă fie bine !
Interesanta postare, relaxante comentarii :)
RăspundețiȘtergereGrigore Rotaru, bine ai venit pe blogul meu, ma bucur sa descopar oameni ce vad dincolo de partea materiala si iti urmaresc cu interes blogurile.
RăspundețiȘtergeredrJohn, multumesc :)
RăspundețiȘtergere