Alba Iulia - "Cealalta Capitala"

Asa va fi promovat orasul nostru.  Se vrea a fi capitala de suflet...Tot e bine ca nu a venit cineva cu ideea: "Alba Iulia's gardens"..desi sloganul acesta s-ar fi potrivit mai bine pentru Cetatea recent amenajata decat pentru imaginea Romaniei.  Ramane de vazut cat de bine va fi promovata si sustinuta ideea. E dublata de promisiunea “Cea mai mare cetate din România”.
Pana una alta, cateva imagini cu vechile puncte de interes...si cu Traseul Sudic reabilitat in ultimii 2 ani printr-un program european.

Adrian Paunescu - Si totusi...

Adrian Paunescu

Ranile care dor....

Lorelei a deschis cu ceva timp in urma pe blogul sau o discutie privind vulnerabilitatile si  reactiile care le avem in confruntarile cu altii..cand ne simtim atacati , ofensati, raniti. Si spunea ca atunci, de fapt, ii lasam pe altii sa ne atinga "calcaiul lui Ahile" si sa deschida rani vechi...si ca intotdeauna problema e la noi. Sunt de aceiasi parere in ce priveste vulnerabilitatea care exista in fiecare si faptul ca noi ne lasam raniti..si de multe ori interpretam gresit datorita unor puncte mai slabe ale noastre..sau a unor probleme mai vechi, de cele mai multe ori din copilarie. E probabil acea memorie afectiva..daca ceva sau cineva ti-a facut o data rau, cand auzi sau intalnesti ceva asemanator, anticipezi, te pregatesti de atac sau chiar ataci fara sa fii atacat. E foarte clar ca datorita faptului ca ne lasam raniti..cauza tine in primul rand de noi..insa tin sa precizez ca nu e intotdeauna vorba de o problema a noastra...poate fi doar sensibilitate la rautatea altora.  Si asa se intampla cu oamenii de care suntem legati afectiv.

Spuneam atunci intr-un comentariu ...ca atunci cand iubesti ... rana care ti-o face ce-l pe care-l iubesti e de fapt rana lui...care te doare pe tine!...adica ignoranta, nepasare, neiubirea..cu sau fara buna stiinta. Intr-o relatie de iubire ar trebui sa primeze sentimentele, iar atunci cand unul cauta sa dovedeasca ceva, sa arate ca are dreptate si pune asta mai presus de iubire..e de fapt o problema a lui, "buba" lui care e normal sa te raneasca atat timp cat esti implicat afectiv. Si este si problema ta pentru ca astepti altceva de la el si l-ai apreciat gresit. De fapt cele mai multe neintelegeri provin din asta, ca noi asteptam ca ceilalti sa reactioneze ca si noi. Iar manifestarile violente sunt mult mai usor asimilate decat blandetea, daca vedem asta in jurul nostru avem tendinta de a ne transforma si noi si de a raspunde cu aceiasi moneda.
   

Adevaratele rani acestea sunt:  orgoliul, invidia, rautatea, ignoranta. Oamenii care se simt atacati foarte usor in discutii, de catre oricine, de cele mai multe ori le este zgandarit orgoliul, preabuna parere despre ei, sau increderea in sine. Si automat..cand te simti atacat, cea mai la indemana reactie este sa ataci la randul tau, sa ranesti, sa atingi puncte sensibile ale celuilalt. Vulnerabilitatile celuilalt mai sunt exploatate de multe ori si in scopul de a manipula. Insa in relatiile afective..succesul sau adevaratul castig nu poate fi obtinut asa.  

Ne putem noi imbraca in armuri de sus pana jos..sa devenim invulnerabili, sa nu ne mai atace nimeni? Daca am putea, nu am mai fi oameni atunci. Daca nu am putea simti durerea noastra si a celor de langa noi nu am fi capabili sa simtim nici iubire. Ce facem noi de cele mai multe ori?..fugim de durere, ne  este teama sa nu fim raniti, construim prea multe cetati si ziduri in jurul inimii noastre...si apoi ne miram ca iubirea nu ne mai gaseste.  Bineinteles ca nu e bine nici sa te lasi ranit si sa te incarci cu problemele celor din jurul tau...dar e foarte important sa iti dai seama de unde vine durerea, adevaratele cauze, si sa iti gasesti apoi resursele de fericire. Oricat am incerca nu putem deveni perfecti..nici sa fim izvor nesecat de iubire, nici invulnerabili si neclintiti ca stanca. Punctele noastre slabe, acolo unde putem fi raniti, "bubele", trebuie in primul rand sa le cunoastem si sa le acceptam pentru a le putea vindeca. Iar cand ne dor..sa acceptam durerea, sa ne contopim cu ea, pentru a o absorbi, pentru a o transforma, nu sa fugim.  


Cred ca aici se face de multe ori confuzia, cand se considera "rana", sensibilitatea, sufletul, viata. Asta ne sunt date pentru a trai si simti, iar pentru a distinge ce ne face bine de ce ne face rau, ne-a fost data mintea.

Datorita faptului ca cel mai usor ne ranesc persoanele de care suntem legati afectiv..avem tendinta de a considera sensibilitatea si iubirea ca un punct slab, vulnerabil. De cate ori nu am spus si eu...cand m-a durut..fiind o sensibiloasa de felul meu :)...de ce a trebuit sa fiu asa..de ce nu m-a facut mama mai insensibila (mai nesimtita zic eu de fapt, sa ma doara in cot de toate :)) Dar sincer nu as vrea sa fiu asa..pentru ca atunci nu as reusi nici sa ma bucur din motive pe care pe altii ii lasa reci. Si nici nu as putea sa fiu altfel decat sunt. Iar atunci cand reusesc sa ranesc pe cineva drag, intr-o lupta a orgoliilor (pentru ca nu duc nici eu lipsa sau ma  molipsesc uneori de la altii)..ma trezesc ca tot pe mine ma doare.
 

Pentru a nu mai simti durerea, nu anestezia permanenta e solutia  (desi  in cazuri de criza acuta e salvatoare..si organismul chiar asa reactioneaza)..ci cautarea si intelegerea cauzelor, a motivelor ce duc la durere. Pentru ca apoi sa te poti detasa de ele.

Si o sa inchei cu un citat pe care l-am citit mai demult pe un blog Simturile originare si care mi-a placut foarte mult..si se potriveste cu postarea:

"Banuiesc ca Viata a privit si a vazut in lumea din preajma ei - intaia oara - printr-o rana. Originar, toate simturile trebuie sa fie - rani permanentizate..."

 Iar melodia mi-a venit pur si simplu in minte...e cunoscuta mai mult in alta interpretare: